FLORI ŞI... STICKSURI

FLORI ŞI... STICKSURI

Mama colegei mele de bancă era bibliotecară. O doamnă preocupată de soarta fiicei sale, care fiică însă nu se prea arăta interesată de literatură. Nici nu știu prea bine ce o interesa pe colega mea de bancă, dar mi-e încă limpede dezamăgirea acelei mame, care, din punctul de vedere al iubitorului de cărți, probabil că ar fi vrut să mă aibă pe mine drept copil. Asta înțelegeam eu din zâmbetul ei larg și din amabilitatea cu care-mi oferea cele mai interesante noi apariții. 

Îmi făcea sugestii, pentru că-mi învățase gusturile, specifice vârstei, cu Fenimore Cooper și Karl May printre favoriți. Se întâmpla câteodată să dea la o parte o perdea magică, al cărei motiv floral nu mi-l mai amintesc decât vag. După perdea, erau găzduite cărțile care nici măcar nu primiseră serie și număr, ca niște lalele abia aduse din Olanda și păstrate în celofanul original. Unele încă mai stăteau în cutii, când mama colegei mele de bancă mă ispitea cu diverse coperte care mai de care mai interesante. Dacă nu mai rezistam și chiar îmi doream un anumit volum încă neînregistrat, doamna aceea mi-l dădea „pe încredere” – nici măcar „pe caiet”, cum încă se mai vinde astăzi în zonele sărace –, sigură că aveam să i-l aduc în numai câteva zile. 

Aveam acces la orice carte și cred că doamna aceea a făcut mai multe pentru gustul meu în ale literaturii față de orice profesoară de română pe care am avut-o vreodată. Și colega sa, pe care o găseam pe altă tură (una era de dimineață, cealaltă, după-amiaza, turele alternând după un algoritm care-mi era indiferent), avea o bucurie aparte în a-mi recomanda cărți, dar era parcă mai puțin caldă și nu avea zâmbetul mamei respective. Însă cea de-a doua doamnă mi-a rămas, la rândul ei, în minte, într-un mod la fel de interesant: completa buletinul de împrumut al cărților cu un pix foarte lung și subțire, ca o andrea, în timp ce, cu cealaltă mână, apuca mereu de câte un sticks, pe care-l ronțăia liniștită, fără să ia un calcul că unui puști ar putea să-i fie poftă. Lipsa ei de eleganță mi-a făcut-o mai puțin simpatică față de mama colegei de bancă, însă ambele au rămas într-un colț al minții mele ca niște persoane esențiale în creșterea mea ca iubitor de cărți. 

Faptul că v-am povestit despre dânsele aș vrea să fie privit și ca un omagiu, dar mai ales ca mărturie a unor timpuri în care pasiunea pentru lectură se putea transmite lesne, în lipsa multor tentații cărora adolescenții și tinerii de astăzi le acordă mult prea mult interes. Îmi place să cred că „locuiam” încă de atunci în book-land. Parcă aş trece şi astăzi să văd cum mai este compartimentată acea micuţă bibliotecă de şcoală generală, pe care, pe atunci, o vedeam uriaşă, cu rafturi înalte şi zone pe care nu credeam că le voi explora vreodată. Şi poate chiar o să mai trec pe acolo. Poate o să încerc să văd dacă mai este acea cămăruţă mascată de perdeaua cu motive florale. Da, o să mă duc. O să le ofer doamnelor care lucrează astăzi acolo flori şi... sticksuri.

Te asteptam la conferintele Bookland!