Scoatem povestile din sertar

Scoatem povestile din sertar

In 2007 Joshua Bell a facut un experiment. A mers in statia de metrou "L'enfant Plaza" din Washington si a inceput sa cante. Dintr-un total de 200 de oameni, numai 6 s-au oprit. Cu doua zile inainte de acest experiment, Joshua Bell a cantat la teatrul din Boston cu casa inchisa, iar un bilet la concertul sau a costat cel putin 100 de dolari. Ceea ce ratasera toti trecatorii din statia metroului din Washington era una dintre cele mai exceptionale interpretari muzicale din lume. 

Partea frumoasa a artei este ca poate fi prezenta oriunde, indiferent de vreme sau de timp. Uneori ne bucuram de ea, alteori trecem nepasatori pe langa si de cele mai multe ori nu o apreciem daca nu e mediatizata. 

Scoatem povestile din sertar si vorbim despre Oameni si carti, muzica, film si pasiuni cu Ioana Birdu, cea care a dus carte pe fetele oamenilor inainte ca aceasta activitate sa devina atat de populara.  

BookLand: Cine este Ioana Birdu?.

Ioana: O dependenta de povesti. Imi place sa le inventez sau sa le descopar in oamenii din jurul meu, in carti, muzica si filme. Imi place mult sa alerg si de multe ori traiesc in lumile mele imaginare.

Cine iti contureaza acele lumi? Care sunt autorii tai preferati?

Julio Cortazar, Murakami, Barnes si Frank Herbert. 

Ce au ei atat de deosebit?

Cortazar reuseste sa ma piarda in fantastic, chiar daca majoritatea povestilor sale sunt triste sau au un val apasator pe ele. La Murakami imi place cum isi construieste personajele si aerul de singuratate pe care il emana mai toate.

De unde vine dragostea ta pentru arta? 

Mmm, as spune ca este ceva intrinsec noua si ca nu are cum sa nu iti placa arta, sub orice forma ar veni ea. Poate aici e gresala sau tendinta generala de a percepe arta doar ca pe ceva frumos, cand de fapt poate imbraca o multime de forme. 

Crezi in talent?

Cred ca unele persoane au anumite afinitati pe care si le pot dezvolta pe parcurs. Cred ca la majoritatea este nevoie de munca sustinuta si mai sunt si altele, foarte putine, care  just have it inside them. :)

Ce ne poti spune despre “Oameni si carti”? 

Am inceput “Oameni si carti” mai mult dintr-o joaca. Acum cativa ani am participat la un concurs foto, iar una din probe implica un autoportret.  Pentru ca mi-am dorit sa spun ceva diferit despre mine, am ales sa imi fac o poza cu fata acoperita de o carte, in locul uneia clasice cu mine uitandu-ma spre aparat. Apoi, am inceput sa imi mai pozez in acelasi fel vreo 2 prietene si m-am gandit ca mi-ar placea sa fac o serie mai mare. Din una in alta, proiectul a inceput sa se viralizeze si au inceput sa imi scrie tot mai multe persoane, ajungand sa pozez peste 100 de oameni. 

Cat de bine a fost primit? 

Reactiile au fost coplesitoare. Nu ma asteptam sa placa atat de mult si sa cunosc atat de multi oameni frumosi si deosebiti. 

Te-ai dus dupa ei sau au venit ei la tine?

La inceput mi-am fotografiat prietenii, apoi, pe masura ce proiectul crestea au inceput sa imi scrie si oameni necunoscuti. 

Cat de greu a fost sa gestionezi proiectul?

Nu stiu daca pot vorbi de efort, pentru ca mi-a placut tot, chiar si statul in frig iarna pe zapezile alea crunte! Lucrurile se miscau in mare in felul urmator: vorbeam cu persoana, stabileam o zi si un loc de intalnire, iar apoi in functie de carte ne plimbam pana ce gaseam locul potrivit.

Crezi ca va fi o continuare a proiectului “Oameni si carti”?

Nu, pentru ca pentru mine deja si-a atins scopul. Vor fi insa alte proiecte. 

Cum reusesti sa surprinzi esentialul in fotografie?

Momentan eu incerc sa surprind ceva ce imi spune o poveste, iar povestea asta poate fi interpretata diferit de n alte persoane. Daca este un instantaneu, nu prea am eu cine stie ce control, pur si simplu am vazut, am dus aparatul la ochi.

Poti spune despre arta ta ca este una spontana, experimentala sau mai degraba, ai caracteriza-o ca fiind rezultatul unui studiu indelungat?

Din toate cate putin. Ai street photography sau fotografia de eveniment unde iti gandesti compozitia, dar nu neaparat ce se intampla in cadru. Apoi mai sunt proiectele personale, gen “Oameni si carti” sau atunci cand am "sesiuni" foto cu cineva,  unde mi le gandesc inainte ca sa am un control mai mare asupra a ceea ce se intampla in cadru.

\