Cred că oricine poate fi împins spre lectură

Cred că oricine poate fi împins spre lectură

Cred, în general, că oricine poate fi împins spre lectură dacă i se pune în față cartea potrivită, din proprie experiență. Dar nu aș ști să spun când anume și cum o persoană devine pasionată de citit, presupun că se întâmplă pur și simplu, fără să ne dăm seama. Contează în primul rând ca cineva să își dorească să motiveze o altă persoană să citească și să nu renunțe chiar dacă nu o poate convinge din prima încercare. Motive pentru care lectura este importantă sunt multe (dezvoltarea vocabularului, a gândirii, aflarea unor lucruri noi, relaxare etc.), dar nu cred că aceste argumente ar putea convinge o persoană să citească, nu mi se par suficient de convingătoare. 

Cel mai fascinant lucru, referitor la lectură, mi se pare mai ales faptul că o persoană obișnuită reușește să creeze în paginile unei cărți o lume întreagă, cu personaje care prind viață în mintea cititorului, de care acesta ajunge să se atașeze și să le urmărească foarte interesat viețile. E interesant cum astfel ajungem să învățăm multe de la niște personaje care până la urmă nu au existat niciodată, și totuși ajung să ne marcheze cumva viața. Acest lucru în sine mi se pare cel mai apropiat lucru de magie într-o lume în care de fapt magia nu există. 

De aceea, cred că autorii ar trebui apreciați mai mult, pentru că reușesc să creeze aceste lumi, personaje și povești, ceea ce este mai dificil decât pare. Nu e ușor să creezi o poveste care să pară convingătoare (chiar și atunci când nu se încadrează în genurile SF și fantasy), cu personaje pe care cititorul să le înțeleagă și să le placă, care să pară reale și de care cititorului să îi pese pe tot parcursul poveștii. E un proces complicat. Am încercat și eu și abia atunci am înțeles cât de greu poate fi în anumite momente și am ajuns să îi respect și apreciez mai mult pe autori pentru ceea ce fac.

Cred că fără cărți, fără povești, lumea ar fi un loc mai trist. Deși la finalul zilei realizez că de fapt tot ceea ce s-a petrecut într-o carte e pur ficțiune, cumva, citind despre viețile unor personaje și despre modul în care ele se descurcă cu problemele ce le apar în cale, mă încurajează să cred că viața nu e chiar așa neagră cum poate părea uneori și că există un final fericit undeva, care poate fi atins, dacă ni-l dorim cu adevărat și dacă nu renunțăm.

Nu cred că există persoane cărora nu le place deloc cititul, doar că nu au avut încă ocazia să găsească cartea potrivită.