in ,

Poți fi orice personaj dorești, tu doar alege povestea

Joi, 7 Noiembrie 2019, Conferinţele BookLand Evolution (ediția a 6a, val toamnă-iarnă) revin la Brăila, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati“, între orele 10:00-14:00. Șapte speakeri dialoghează cu tinerii doritori să se lase inspirați de poveștile și sfaturile acestora.

Sute de liceeni și studenți sunt așteptați joi, 7 Noiembrie’19 în Brăila, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ (Piața Poligon nr. 4), în intervalul orar 10:00-14:00, pentru a-i asculta și a interacționa cu profesioniști consacrați, veniți să-i încurajeze și motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanţa dezvoltării personale prin studiu și practică.

Speakerii Conferințelor BookLand Evolution, care le oferă această oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere, sunt: Dragoş Braşoveanu – Leadership trainer, Coach, Vorbitor educaţional, Ligia Necula – Junalist, Trainer, Artist, Cornelia Miler – Dascăl, Luminiţa Filipoiu – Psiholog, Lucian Tilea – 20 ani inginer sudor, 10 ani om politic, o  întreagă viață pasionat de cultură, Faheem Nasir – Reprezentant Comunitatea Musulmană Ahmadiyya şi Bianca Coropceanu – Consultant Educaţional.

Și pentru că anul acesta programul Conferințelor include și un moment artistic, în parteneriat cu Liceul de Arte “Hariclea Darclée” din Brăila pe scena BookLand vor urca elevii talentați de la secția Canto jazz muzică ușoară sub îndrumarea doamnei profesoare Adriana Toma.

În 6 ani Conferințele BookLand Evolution s-au întâlnit cu peste 100,000 tineri din 23 oraşe care au avut șansa de a fi îndrumați prin sfaturile celor peste 2,000 speakeri. Iar în cadrul celor 7 ediții ale Taberelor Coolturale BookLand, sub deviza “Cel mai inteligent mod de a te distra!” peste 1,200 tineri au fost încurajați, printr-un mix echilibrat de activități educaționale și distractive, să fie creativi, să găsească soluții la diverse provocări, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să descopere puterea gândirii pozitive.

În ultima vreme se vorbește tot mai mult despre educație. Se pare că, ușor, ușor, românii realizează importanţa acestui pilon care stă la baza existenței unei societăți civilizate. Că să-l cităm pe Spiru Haret: “Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara.”. Însă milioane de tineri se confruntă cu cele două lumi paralele: online și offline. Așa că nu e de mirare că sunt ușor dezorientați și nu știu încotro să o ia, deoarece la întrebările lor, de multe ori, răspunsurile corecte nu vin nici măcar din partea celor apropiați. O variantă ar fi să stea de vorbă cu persoane care au reușit să-și îndeplinească visul iar aceste întâlniri inspiraţionale sunt facilitate de 6 ani încoace de către Conferinţele BookLand Evolution. Conferințele le prezintă profesioniști consacrați care vin să-i încurajeze și motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanţa dezvoltării personale prin studiu și practică.

Anual conferinţele poposesc în 23 oraşe, reunind ~20,000 liceeni şi studenti cu ~200 speakeri și oferindu-le o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere. În sesiunea de toamnă-iarnă Conferințele BookLand Evolution revin pe 7 Noiembrie’19 in Brăila, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati“ (Piața Poligon nr. 4), în intervalul orar 10:00-14:00 fiind invitați să vorbească: Dragoş Braşoveanu, Ligia Necula, Cornelia Miler, Luminiţa Filipoiu, Lucian Tilea, Faheem Nasir şi Bianca Coropceanu.

Dragoş Braşoveanu – Leadership trainer, Coach, Vorbitor educaţional: “Îmi doresc ca prin ceea ce spun și fac să aduc bucurie celor din jur, să ne ajutăm reciproc să descoperim sensul vieții și să evoluăm împreună. Cum facem asta? Sărind peste limitele pe care, de cele mai multe ori, ni le impunem singuri. Dragostea de a trăi viața frumos vine din noi înșine!”

Ligia Necula – Junalist, Trainer, Artist: “În călătoria mea spre mine însămi, am trecut și eu din răscruce în răscruce și am învățat să mă despart, să nu dau vina pe nimeni și nimic, să accept neputințele noastre, să renunț la așteptări, să iert! Am învățat, odată cu rolul de life coach, că a asculta povestea celuilalt te îmbogățește și pe tine, este o creștere împreună…căci umanitatea din noi se desfășoară precum o hartă…din ce în ce mai vastă, cu fiecare dintre noi…ca într-un puzzle infinit.”

Cornelia Miler – Dascăl: “A fi dascăl e mare lucru. Pe lângă faptul că îți iubești profund meseria, înseamnă că te și dedici tinerilor cărora le predai. Îi pregătești nu numai la materia predată, ci pentru viață și provocările acesteia. Încerci să ai zâmbetul – dacă nu pe buze – măcar în suflet și îți urmezi drumul indiferent de uneori mai puțin plăcutele discuții cu părinții sau de rezistenţa copiilor cu probleme. Pentru că merită! Nu e satisfacție mai mare decât aceea de a fi oprit pe stradă de un tânăr ce radiază de tinerețe și energie și care-ți mulțumește că ai contribuit la evoluția lui.”

Luminiţa Filipoiu – Psiholog: “Copilul are un potențial inteligent, ca dar divin, care trebuie întărit prin răbdare, înțelegere, respect, blândețe și multă iubire. Iar siguranța și securizarea afectivă le găseşte în sufletul celor dragi lui. Pentru a obține armonia la care tânjim cu toții, trebuie să ne ascultăm inima și și să ne echilibrăm raționamentul. Dincolo de nori este soarele! Dincolo de suferință este bucuria! Dincolo de teamă este curajul! Dincolo de traumă este experiența și convingerea că putem să mergem mai departe, indiferent de provocări! Obstacolele ne fac mai puternici, mai înțelepți şi mai increzători în noi înșine. Hai să fim pozitivi și să vedem soarele aflat dincolo de nori!”

Lucian Tilea – 20 ani inginer sudor, 10 ani om politic, o întreagă viață pasionat de cultură: “Viața este un dar. Neprețuit. S-o trăiești este o cale. De urmat. Eu nu cred în cariere. Sunt limitative. Omul este infinit prin relația lui personală cu Creatorul. Nu te poți așeza în centrul acțiunilor tale pentru că totul ți se va opune. Trebuie să trăiești prin și pentru ceilalți și toate asperitățile se netezesc. Iar pentu asta trebuie să te convingi că doar cu dragoste poți trăi printre semenii tăi. Restul vine de la sine.”

Faheem Nasir – Reprezentant Comunitatea Musulmană Ahmadiyya: “Dragoste pentru toți, ură pentru nimeni – acesta este motto-ul comunităţii pe care o reprezint cu drag în România, țara a cărei limbă am învățat-o în special ascultându-i pe cei mai tineri decât mine. Eu cred că dezvoltarea națiunilor, fără dezvoltarea tinerilor, nu poate fi realizată.”

Bianca Coropceanu – Consultant Educaţional: “Cărțile au devenit o prelungire a existenței mele. Ori de câte ori vreau să aprofundez un domeniu nou mă pierd printre rafturile librăriei sau ale bibliotecii consumând cu sete fiecare informație, stare sau emoție nouă pe care mi le oferă acestea. Poți fi orice personaj dorești, tu doar alege povestea. Poți primi orice informație ai nevoie, tu doar alege domeniul. Magia cărților constă în capacitatea de a călători oriunde, oricând fără ca măcar să îți miști picioarele.”

Și pentru că anul acesta programul Conferințelor include și un moment artistic realizat de tineri pentru tineri, la Brăila pe scena BookLand vor urca elevii talentați ai Liceului de Arte “Hariclea Darclée”.

What do you think?

Written by bookland

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Limitele sunt, de fapt, propriile noastre prejudecăți

Înconjurați de cărți bune și de oameni pe care să îi admirăm, drumul către devenire e mai scurt