Scena I – 𝐷𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡𝑎, 𝐴𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑠𝑡𝑎 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛. 𝐼𝑛𝑡𝑟𝑎 𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑚𝑒𝑟𝑎 𝑚𝑎𝑚𝑎.
MAMA – Buna dimineata! Daca stiam ca esti treaza, nu ma mai straduiam sa fac micul dejun in liniste – care, apropo, s-a si racit de cand te asteapta! Iti tine de foame telefonul?
ADOLESCENTA – Neata, mama! O sa vin la masa… Nu inteleg unde e graba. Oricum nu imi place mancarea calda.
MAMA – Cred ca si pe telefon mancarea e rece!
ADOLESCENTA – De ce insisti cu telefonul? Asa ma relaxez eu. Si nu cred ca e vreo problema cu asta. Sau este?
MAMA – Nu-i problema ca stai pe telefon. Dar stii… ar fi fost frumos sa luam micul-dejun impreuna. Mai ales ca mai avem doar cateva zile libere. Apoi… gata, ne intoarcem la scoala, la liceu… la serviciu… si nu mai putem sa ne bucuram de timp impreuna. Nu crezi?
ADOLESCENTA – Aha, cum zici tu.
MAMA – Poate in excursia asta de familie o sa folosesti mai putin telefonul si o sa stai mai mult timp cu noi, decat in ultimele cateva excursii… din ultimii cativa ani.
Scena II – 𝑃𝑒 𝑚𝑢𝑛𝑡𝑒, 𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎, 𝐴𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑎, 𝑀𝑎𝑚𝑎, 𝑇𝑎𝑡𝑎 𝑠𝑖 𝐹𝑟𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎. 𝐹𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑢𝑡𝑎 𝑣𝑒𝑠𝑒𝑙, 𝑑𝑎𝑟 𝐴𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑠𝑡𝑎 𝑐𝑢 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑖𝑛 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛 𝑠𝑖 𝑐𝑢 𝑐𝑎𝑠𝑡𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑝.
FRATELE – Eu votez peisajul asta, drept cel mai frumos peisaj dintre toate pe care le-am vazut in toate excursiile!
MAMA – Eu sunt de acord! Muntii nu mai par asa mari cand esti cocotat printre ei! Putem vedea si pasarile nu doar sa le auzim!
TATA – Peisajul are trei voturi pana acum, cu tot cu al meu! Aproape patru, sa vedem ce zice si ultimul membru al juriului!
ADOLESCENTA – Ce?
MAMA – Vorbeam despre peisaj. Nu ti se pare cel mai frumos de pana acum?
ADOLESCENTA – Pentru asta mi-am dat eu castile jos?! Mie mi se pare la fel ca toate celelalte peisaje.
MAMA – Poate pentru ca ochii tai privesc acelasi telefon in fiecare excursie?
ADOLESCENTA – Eu asa ma simt bine. Nu te mai lua de telefonul meu. O sa fac poze. Sa-mi amintesc. E bine?
Scena V – 𝑃𝑒 𝑙𝑎𝑛𝑔𝑎 𝑙𝑎𝑐𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠-𝑎 𝑝𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑣𝑎𝑝𝑜𝑟𝑎𝑠𝑢𝑙, 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑡.
MAMA – Draga, chiar nu vrei sa lasi macar cateva minute telefonul din mana? Nu ai facut destule poze? Mai ai baterie?
ADOLESCENTA – M-ai sacait tot drumul. Toata ziua. Nu intelegi ca nu vreau sa….
ADOLESCENTA – Auuuuu, telefonul meuuuu!
Scena VI – 𝑃𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑔𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎 𝑙𝑎𝑛𝑔𝑎 𝑚𝑎𝑠𝑖𝑛𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑢𝑡 𝑝𝑎𝑛𝑎. 𝐴𝑑𝑜𝑙𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑡𝑎, 𝑐𝑢 𝑝𝑖𝑐𝑖𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑖𝑛 𝑔𝑖𝑝𝑠, 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑐𝑎𝑠𝑡𝑖, 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛. 𝑅𝑎𝑑 𝑡𝑜𝑡𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎, 𝑖𝑛 𝑐𝑖𝑢𝑑𝑎 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡𝑖𝑒𝑖 𝑛𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡𝑒.
MAMA – Iti urmez modelul si fac poza, ca sa tin minte momentul asta frumos – cand in sfarsit ai lasat telefonul ca sa stai cu noi!
ADOLESCENTA – Si eu urmez modelul tau, fara telefon, ca sa imi fac amintiri – recunosc, nu de bunavoie, dar nu regret. Bine… regret. Dar nu telefonul, care a fost nevoie sa dispara, la propriu, pentru ca eu sa incep sa traiesc in viata adevarata, nu in cea virtuala. Si am inceput in forta, prin a imi rupe piciorul. Regret ca nu l-am lasat mai repede si de bunavoie. Si trebuie sa mai recunosc si ca sunteti destul de amuzanti. Uitasem asta de ceva vreme… de cand petrec atat de mult timp cu telefonul.
MAMA – Nu credeam ca am sa aud asa ceva din gura ta. Cel putin nu de la tine cea adolescenta. Poate de la tine cea adulta.
FRATELE – Sau de la tine cea bunica!
TATA – De acord cu toata situatia. Ma bucur chiar si de pana asta de cauciuc, care ne-a dat o ultima ocazie sa petrecem timp impreuna. Si sa fiu sincer… cred ca telefonului tau ii sta mai bine pe fundul lacului, imbibat de apa. Poate o sa invete sa faca si el ceva interesant – sa inoate, de exemplu! – rad toti, iarasi.
ADOLESCENTA – Nici eu nu credeam ca am sa va dau dreptate. Dar e adevarat. Imi dau seama cate momente amuzante si cate amintiri am ratat… cu ochii in telefon. Dar nu e prea tarziu. Mai avem o excursie si la anul!
Suntem o generatie cu tehnologia lipita de maini. Telefoanele nu fac rau nimanui – sunt un mod bun de a ne relaxa. Dar cand ajungem in cealalta extrema, in care traim in perimetrului micului ecran, lasam amintirile sa treaca pe langa noi, odata cu viata. Momentele frumoase pot fi imortalizate in poze, dar de trait… nu le putem trai mai tarziu, daca nu le-am trait la timp. Nu stiu cand si nici ce momente vom regreta fiecare, dar viata nu e destul de lunga incat sa avem timp sa ne impacam cu prea multe regrete. Momentele trebuie traite la timpul lor.
Voice-over: Mihaela Tatu
Text: Monica Faur
Comments
Loading…