uitam de ce suntem incapatanati si devenim incapatanati degeaba

In acest scurt eseu voi fi concret si la obiect, domnilor si doamnelor! De ce este importanta libera exprimare in cadrul dezvoltarii adolescentine? Cum se manifesta aceasta? E oare aceasta ingradita de chinurile noii societati sau sunt aceste obstacole un simplu pamflet al dificultatii din trecut?

Manifestarea acestei libere exprimari, tin sa cred, nu are pic de noima in modestele sale inceputuri. Iata, ne referim la dezacorduri generale, care nu implica prea mult sens, cu parintii sau cu alte figuri de autoritate principale din viata copiilor. Fie o incapatanare intensa ce tine sa dea, intr-un final, spre o anumita independenta sau o nemultumire constanta a adolescentului fata de viata pe care o traieste. Asemenea lucruri se intampla si nu trebuie sa ne ferim de ele, sunt un pur simbol al acestei lungi calatorii fara un final previzibil.

Manifestarea acestei libertati de exprimare pe care o capata adolescentul la o varsta mai inaintata devine mai complexa, inradacinandu-se in diferite pasiuni sau idealuri si principii progresiste sau poate ultra-traditionaliste. Intr-adevar, chiar si ultra-traditionalismul fiind o alta forma a avangardismului in sine, ducandu-ne catre concluzia ca prin aceasta libertate de grai tindem sa mergem orbeste catre “ideea cea noua”. Acel ceva ce va clarifica cu maiestrie particularitatea unicitatii noastre.

Exemple numeroase s-ar regasi in trupele “rock” sau “metal” din Bucurestiul nostru de astazi sau gastile de “bombardieri”, de neo-marxisti, de traditionalisti, de orice ciudatenie (referindu-ne la bizarul unei asemenea varietati de asociere in grupurile sociale pe care si le alege adolescentul.). Acestea dovedesc cu elocventa chiar asa, specificul haotic al varstei noastre care se incurca mult prea des cu unicitatea sinelui nostru.

Aici apare hop-ul, de aici incolo, daca nu ne trezim la realitate, peste 7 ani drepturile comunitati lgbtq+ nu ne mai intereseaza si nici familia traditionala, de asemenea. Aici, cu frustrare, intalnesc ignoranta lipsei de autenticitate, ignoranta care tinde sa fie ascunsa intocmai de aceasta supra-nevoie de exprimare. In acest proces al incapatanarii extreme, cam uitam de ce suntem incapatanati si devenim incapatanati degeaba.

Asadar, incapatanati degeaba cred ca vor ramane multi, indiferent de ce dificultate va intalni libera exprimare, caci observam ca nu numai contextul in care acest fenomen are loc dovedeste o mare importanta pentru eficienta manifestarii acestuia, ci si punctul de plecare. Iar lipsa de substanta a unui om n-a avut niciodata de a face cu credinta sau pasiunile omului in sine. A avut de a face cu faptul ca uitam ca suntem oameni, cand suntem asa de multi si cei din jur pentru noi nu sunt.