Mi se pare amuzant cum unii adulti aleg voluntar sa creada in povesti pentru copii. Cea mai cunoscuta poveste? “Va fi bine” Asta ii spui unui copil atunci cand isi juleste genunchiul, dar parca ne-o spunem si noua de cel putin 2 ori pe zi. Si daca nu va fi totul bine in final? De ce sa aleg sa cred in ceva ce imi era rostit inca din copilarie? Nu as avea o problema ca lucrurile sa nu iasa asa cum vreau eu intr-un final, pentru ca sunt satula sa fac piruete pe o sarma a sperantei intr-o colivie numita destin. Totusi, o minciuna repetata de suficiente ori devine adevar.
Comments
Loading…