Impreuna CONSTRUIM oameni!

Proiect de renovare scoli in mediul rural

Daca in satul 𝐁𝐮𝐝𝐚 (comuna Corbita, judetul Vrancea) se va „trage” apa, atunci 𝐒𝐜𝐨𝐥𝐢𝐢 & 𝐆𝐫𝐚𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭𝐞𝐢 vrancene nu-i va mai lipsi nimic. Desi ne-au trebuit doua interventii, la 4 ani distanta, primele reparatii la aceasta scoala fiind facute chiar la inceputurile programului de renovare, in 2020. Dar chiar nu se putea sa lasam asa scoala aceasta cu aproape 60 de sufletele in ea. Asa ca am reparat peretii (plasa, masa spaclu, glet, amorsa, vopsea lavabila), am montat tavan fals, am montat parchet in alte doua sali de clasa si-n gradinita, am reparat si zugravit un hol pe care apoi am montat gresie, am extins reteaua termica montand un cazan pe lemne, un cos de fum si radiatoare, iar la exterior am tencuit frumos cladirea. Si nici curtea scolii n-a ramas mai prejos! Cu ajutorul a 18 elevi vrednici de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Bacau, care au dat o mana de ajutor, am pavat si infrumusetat curtea altadata plina de noroi. Acum putem spune ca le-am predat copiilor un spatiu in care sa se simta cu adevarat bine!

Lucrarile de renovare din cadrul celei de-a doua interventii au avut loc in perioada noiembrie 2023 – martie 2024, iar valoarea totala a investitiei a fost de 150.000 EURO, din care sponsorizarile atrase de Asociatia BookLand au insumat 130.000 EURO, iar contributia Primariei Comunei Corbita a fost in valoare de 20.000 EURO.

Cu prilejul inaugurarii, Ambasador ne-a fost chiar Felix Tataru, Presedintele GMP&U si fondator Itsy Bitsy, care a copilarit „peste deal”. Acesta a venit cu drag sa incununeze munca de transformare a scolii, dar si sa-i cunoasca pe cei mici, fiind impresionat de comunitatea locala.

Felix Tataru ‒ Presedintele Asociatiei SuperTeach si al GMP&U, Cofondator Itsy Bitsy & Ambasador BookLand

„Asociatia BookLand mi-a facut marea bucurie sa pot calatori la cateva vai si dealuri de locul in care am copilarit eu in Vrancea. Am mers la Corbita, unde m-am reconectat cu copilul meu interior. Si copiii de acolo, din satul Buda, mi-au aratat prin curatia lor, prin bucurie, prin autenticitate cat de frumos este sa poti sa te lasi asa, pe mana unor dascali care isi fac meseria cu pasiune, intr-un context in care oamenii mari si-au dat mana sa refaca o scoala. Dar s-au ambitionat cumva si iata, prin voi, dragi sponsori si oameni mari, ati facut acolo o minune! O minune pe care eu am simtit-o in momentul in care mergi intr-un sat care nu are apa si care are doua clase in aceasta scoala, cu doua doamne educator si invatator care predau pentru a-i ajuta pe toti copiii, cu parinti care au venit la acest moment de inaugurare cu multa incredere si bucurie – de fapt, asta e ceea ce ati facut voi, ati dat incredere unei comunitati sa viseze si sa vada ca are un viitor. Si a fost extraordinar sa vedem parinti care au spus: ʻPai cum, de cativa ani de cand ati inceput sa faceti scoala asta, normal ca ne gandim sa mai facem copii, pentru ca avem unde sa-i dam la scoala!ʼ. Asta ati facut, dragi adulti, sprijinind BookLand, sprijinind aceste scoli! Si marturia mea vine de la Corbita din Vrancea, unde cumva, imi vin in minte vorbele unui mare invatat, acum 100 de ani, care spunea: ʻDaca vrei sa vezi Romania de maine, uita-te la scoala de astazi.ʼ Pai, ce sa zic, scoala din Corbita imi arata ca acea comunitate are viitor! E minunat ce ati reusit sa faceti si sunt foarte recunoscator ca m-ati facut parte din aceasta lucrare!”

Le suntem profund recunoscatori partenerilor a caror generozitate ne permite sa ne continuam misiunea educationala in mediul rural, implicandu-se alaturi de noi la renovarea acestei scoli:

  • Primaria Comunei Corbita, care a achitat costul de manopera in anul 2020
  • Leroy Merlin & UniCredit, care au achitat costul de manopera in anii 2023-2024
  • Tencuiala decorativa, vopsea lavabila exterior, grund, tapet, adeziv spacluire Caparol
  • Parchet, placi OSB Kronospan
  • Transport materiale constructii achitat de CEC Bank 
  • Placi gips carton & adeziv Siniat
  • Tablete & telefoane smart daruite de Duraziv
  • Bancute si scaune scolare achitate de SIT
  • Dulapuri si birouri achitate de Turbomecanica
  • Radiatoare otel & kituri accesorii Radox
  • Pavele & borduri Elis Pavaje
  • Glet, amorsa Sipex Company
  • Manopera montaj pavaj achitata de SAP
  • Polistiren, folie anticondens, folie protectie parchet, bride, dibluri polistiren Masterplast
  • Cos fum Niko
  • Gresie & adeziv placi ceramice Terra Gres
  • Tamplarie PVC Echipa De Tamplarie & INA Ferestre
  • Centrala termica pe lemne Black Sea Suppliers
  • Laptopuri daruite de McCann Worldgroup & Atlas Copco
  • Vopsea lavabila interior Policolor
  • Adeziv placi ceramice, plasa fibra sticla Data Impex & BCA Xella
  • Suruburi autoforante-autofiletante, masa spaclu, covor PVC, praguri achitate de Vopseaua Oskar
  • Instalatie termico-sanitara Instal Impex
  • Parchet Dosamif
  • Profile metalice CD-UD gips-carton Kovostroj
  • Usa metalica RTH Proconstruct
  • Adeziv polistiren Patru Maini & Gilcom
  • Pervazuri Remat Maramures
  • Jaluzele verticale Larex-Ir Décor
  • Plinta, folie protectie parchet Cons Inst Drilea
  • Tigla metalica & accesorii & sistem pluvial pt camera centralei Bilka Steel
  • Corpuri de iluminat daruite de Grup Orizont
  • Baterii chiuveta Ferro
  • Sisteme audio Extreme Computers
  • Table scolare & cuiere achitate de Serv Class
  • Birouri si dulapuri daruite de DXC Technology
  • Arbusti decorativi Pepiniera „Gradina Verde”
  • Balustrade metal achitate de Novomatic
  • Obiecte sanitare achitate de Somaco Grup Prefabricate
  • Plante naturale de interior, flori, seminte gazon, suport plante achitate de Coca-Cola HBC
  • Coltare cu plasa & de ghidaj, sina, pigment vopsea achitate de Zentiva
  • Polistiren expandat Hirsch Porozell
  • Vopsea metal achitata de Porta Doors
  • Plinta & accesorii Piatra Online
  • Mocheta achitata de Asevi
  • Plasa sudata, folie protectie parchet achitate de Asociatia Bine Pentru Oameni
  • Ciment, liant aditivat achitat de Titan Machinery
  • Consumabile scule-unelte achitate de Rehau
  • Distantiere, folie plastic protectie ferestre, banda adeziva, spuma silicon achitate de European Pastry
  • Transport elevi achitat de MaxBet
  • Placuta sponsori Promis Advertising

Imagini Scoala

Inainte de renovare

Dupa renovare

Video Scoala

„Satul Buda era ʻlocul unde nu s-a intâmplat nimicʼ al lui Sadoveanu. Scoala, construita in 1960, era intr-o continua degradare. Un prim strop de speranta a aparut atunci când un fiu al satului, domnul Silviu Ionascu – ai carui parinti au muncit ca profesori o viata intreaga aici - a sponsorizat reconstructia acoperisului. Insa, restul era o ruina... Atunci a aparut minunea BookLand, care a crezut in visul nostru de a readuce la viata inima comunitatii: SCOALA. Din acel moment a inceput o munca permanenta, cu consultari zinice, cu informari permanente, cu transporturi de materiale de constructie pe orice vreme si la orice ora, cu ajustari, reveniri si altele. A fost un proces complex, o continua framantare. Dar iata ce a iesit! BookLand a rotit bagheta fermecata si deodata am avut in fata o multime de rasete zglobii de copii fericiti, care se simt minunat in noua si vesela lor casa. Acesta a fost cel mai minunat rezultat al eforturilor noastre comune: realizarea unui loc cald, primitor unde educatia sa se simta bine primita. Multumim, BookLand si sponsorilor!”
MIHAI ADRIAN GROSULESCU
Director Scoala & Gradinita Buda (VR)

Renovarea a fost sustinuta financiar de Primaria Comunei Corbita, care a acoperit costurile pentru manopera in 2020, in valoare de 20.000 EURO, dar si de peste 50 de companii private si asociatii care sustin misiunea educationala BookLand in mediul rural: Leroy Merlin, Unicredit, Caparol, Kronospan, CEC Bank, Siniat, Duraziv, SIT, Turbomecanica, Radox, Elis Pavaje, Sipex, SAP, Masterplast, Niko Auto Com, Terra Gres, Echipa De Tamplarie, Ina Ferestre, Black Sea Suppliers, B.V. Mccann Erickson, Atlas Copco, Policolor, Data Impex, Xella Ro, Vopseaua Oskar, Instal Impex, Dosamif, Kovostroj, RTH Proconstruct, Patru Maini, Gilcom, Remat Maramures, Larex-Ir Décor, Cons Inst Drilea, Bilka Steel, Grup Orizont, Ferro, Top Quality Computers, Serv Class, DXC Technology, Pepiniera Gradina Verde, Novomatic, Somaco Grup Prefabricate, Coca Cola HBC, Zentiva, Hirsch Porozell, Porta Doors, Piatra Online, Asevi, Asociatia Bine Pentru Oameni, Titan Machinery, Rehau, European Pastry, MaxBet, Promis Advertising.

Parteneri care au contribuit la renovarea scolii