Ciresele cumparate nu au fost niciodata la fel de bune ca acelea pe care le-ai cules din livada, intr-o zi mult prea calda ca sa pierzi timpul pe afara. Ciorba care ti se serveste pe masa la care te-ai asezat in graba si fara efort… e delicioasa, dar ii lipseste condimentul satisfactiei. Care satisfactie? Satisfactia ta, dupa ce ti-ai invitat mainile la lucru, dupa ce ai cojit ceapa si ti-ai strans lacrimile nesarate in pliul cotului, dupa ce ti-ai tapetat degetul cu betadina, sa nu mai fie rosu, basicat de la arsura pe care ai capatat-o cand ai pus mana pe oala incinsa, uitand de prosop. Ce dulce a fost prima prajitura cu visine pe care am facut-o… dulce-acrisoara, ninsa cu zahar pudra si mirosind a bucurie. Pe atunci micuta eu a inceput sa prinda gustul satisfactiei, ramas printre papilele gustative, dupa ce a inghitit rezultatele bune pe care le-a framantat cu silinta inainte.
Statul degeaba nu s-a gandit niciodata sa imi faca vreun cadou, in afara de o stare de somnolenta… obositoare si nejustificata. De cand „a face ceva” s-a lipit de palmele mele, pumnii nu mi-au mai fost niciodata goi.
Comments
Loading…