Pierdem timpul cu discutii despre vreme, despre insolatii facute in zile cu vant si soare cu dinti, in loc sa ne amintim cum se face un compliment sau cum se adreseaza un cuvant de apreciere celui pe care il avem in fata. Cu unii oameni nu avem mai nimic in comun, sau cel putin nu suntem destul de deschisi ca sa descoperim vreun punct de tangenta. Nu e nimic condamnabil pana aici. Avem cu totii oameni dragi si apropiati, alaturi de care discutiile curg… si oameni noi, neexplorati, in fata carora tacerea pare a fi cea mai potrivita.
Mereu mi-au placut oamenii statornic ancorati in prieteniile de demult. Oamenii pe care fie ii stiu de o viata, fie simt ca ii cunosc de cand ma cunosc si pe mine, cu toate ca poate nu ne-am imprietenit cu atat de mult timp in urma. Oamenii rari si buni, cu care orele sunt mai scurte, rasetele mai lungi, iar gandurile problematice infundate intr-un coltisor uitat.
Sunt si eu si esti si tu un astfel de om pentru cineva… si ce bucurie ca mereu vor fi oameni care ne vor pune, la randul lor, zambetul pe buze… vorbind despre toate si nimic.
Comments
Loading…