Asumare

Imi amintesc unele zile de cand eram in scoala primara. Imi amintesc copiii care se scuzau la doamna invatatoare ca nu au caietul nu-stiu-care, pentru ca „le-a facut mama ghiozdanul si a uitat sa puna si caietul”. Nu stiu de ce functiona scuza asta. Credeam ca toti isi fac ghiozdanul singuri, cum il faceam eu.

De atunci, mai incercam uneori aceeasi scuza si cu viata. Ne scuzam ca nu avem bagajul bine-facut de acasa. Dar de la un timp, greselile nu mai intra nicicum in contul parintilor, pentru ca am capatat mult-dorita independenta si acum avem „viata noastra”. Si nu, viata nu face sedinta cu parintii, ca sa ii traga la raspundere pe ei, pentru ce facem sau nu facem noi. Sa ne obisnuim cu a ne asuma.