Pachetelul pentru drum -Ziua citirii hartilor rutiere-

Cele mai frumoase calatorii din copilarie… erau cele in care GPS-ul era tata. Si inca sunt. Stiam ca ma urc in masina, ca el conduce si ajungem, ca de obicei, intr-un loc frumos. Era teoria mea demonstrata in nenumarate randuri, inca de dinainte sa imi dau seama ca exista pe drum si ceva indicatoare. Oricum ele nu aveau importanta. Ca faceau parte din peisaj, pur si simplu, sau ca ne ajutau… era acelasi lucru. Tot tata ne ducea acolo. Fara internet si telefon. Din pachetelul de calatorie faceau parte doar lucrurile care faceau drumul mai interesant sau mai placut: sandvisurile cu snitel facute mama si cele doua harti pliabile ale lui tata – pe care le studiam cu bucurie, chiar si fara sa inteleg exact legatura lor cu drumul nostru.

Nu s-au schimbat prea multe de atunci. Bucuria e aceeasi. Drumul e tot frumos. Tot tata ne duce, dar mai conduc si eu din cand in cand