Ariana Chilea: Trauma lasa urme

Patru ani. Patru! Atât a trebuit să te îndur și să stau în liniște, dar parcă și într-un fel de întuneric. De ce? Doar pentru că te-ai decis tu să iți pui mâinile sinistre pe mine, să le pui pe mine în moduri în care nu ar trebui să atingi pe cineva vreodata. Mâini pe care, la un moment dat, le consideram sigure. Mâini care cu mult timp în urmă mă luau în brațe, de parcă erai entuziasmat să mă vezi dupa câteva luni în care nici măcar nu ne vorbeam. Dar totuși, stau și mă găndesc, oare cărui fapt, sau poate chiar oare cărei trăsătură de-a corpului meu, se datora acel entuziasm? Acea nerăbdare pe care o are un copil în seara de Ajun, neștiind ce va găsi sub brad a doua zi. Ei, tu mi-ai lăsat sub brad multe întrebări și gânduri nefirești în acel Ajun. Și nici că te-ai mai întors să vezi cum le despachetez, sau cum voi sta să ma “joc” cu ele o viață întreagă. Nu din entuziasm, ci din frică și neputiință. Nu ți-a mai păsat de acele cadouri împachetate mișelește, și nici măcar de acel Crăciun în care mi-ai întors viața pe dos, așteptându-te poate să uit. Sau poate să rămân în tăcere. Dar nu se va întâmpla. Tu, ai avut momentul tău de glorie, acum trebuie să îl am și eu pe al meu.
S-a întâmplat rapid, dar totuși atât de încet. (…) Amintiri iluzorii, amintiri ce parcă modifică totul după bunul lor plac, amintiri care parcă sunt mână în mână cu el. Cu tine, sau cu oricine este vinovat de monstruozitatea și iadul care mi-a fost plantat în cap, precum o sămânță mucegăită. Și ce ai vrea să crești din acea sămânță, tu, oare? Ai vrea poate să întorci anotimpurile mai repede ca să vezi rodul putred al sămânței pe care ai plantat-o cu forța la mine in minte și în trup? (…) Și acum, dragul meu, ia și privește-o! Și cu toată ura – pe care nu o am în mine – îți doresc să ți se întipărească cuvintele mele în mintea aceea uimitoare a ta, și poate chiar să te bântuie în nopțile în care îți dorești un somn dulce și pe care nu îl vei putea obține totuși. Vreau să cred asta ca să te mai pot considera OM.
(…) Crăciunul acela blestemat. Punctul culminant al valsului nostru continuu, plin de piruete amețitoare și de plecăciuni controlate de tine.
(…) Mi-ai spus, ca unui copil toate intențiile pe care le aveai. Până la urma, asta eram, un copil. De 7 ani, apoi 8, 9 și 10 ani. De acest copil ți-ai bătut tu joc continuu, „scumpule”. Normal că ți-a fost ușor să mă învârți, apoi să mă întinzi pe un pat și să mă murdăreşti. Să mă ghidezi într-o plecăciune completă, din care să nu mă mai pot ridica, o plecăciune atât de bruscă, încât nu am mai putut simți nimic. Nici modul în care mă forțai să te primesc în ființa mea, dar nici vina complicelui.
(…) Ai uitat că avem legături de sânge, cum și eu am uitat ce mi-ai făcut, de dragul celui mai sfânt lucru, tot familia.
(…) Am ales să nu mai simt, știind că dacă nu mai simt nu TE mai simt. M-am prefăcut că totul e în ordine, în ciuda dezordinii din mine.
(…) Acum, propoziția are alt sens. Acum sunt crezută, ascultată și rugată să ajut. Te-am ajutat pe tine, forțat, te-am satisfăcut lăsându-te să ȋmi folosești corpul…
(…) Acum, la 9 ani, poate chiar 8, 7 sau 6 de când ți-ai lăsat amprentele pe mine, am reușit să îmi eliberez mâinile. Și reușesc acum, având aievea în minte toate gesturile, atingerile și senzațiile acelea smulse dintr-un iad necunoscut, să îmi las mâinile sa zburde libere pe o tastatură și să descriu tot ce ai provocat în sufletul meu încă pur. Mâini ce au adus satisfacția dorită de către tine, aduc acum alinare altor victime prinse în același tip de vals nefiresc. Mâini ce încet, încet, călăuzesc spre vindecare și spre repararea acelor uși sparte din sufletele companionilor mei de suferință de pretutindeni. Adun cioburile sparte cu și pentru ei, chiar daca sângerez făcând asta. Ȋnsă, cu fiecare strop, te scurgi din mine.
4 ani a durat să te saturi de mine și să mă lași naibii în pace. 40 de ani va dura să îmi construiesc curajul de a te scuipa direct în față cu veninul sămânței tale. 400 de ani va dura sa reușesc să scap de aceste imagini regizate în mod sublim de către tine, deși în 400 de ani nu voi mai fi în acest corp ce ți-a servit drept obiect al plăcerii. 4000 de ani îmi va lua să mă pot obișnui cu ideea că îmi ești văr, nu abuzator.

Nu este niciodata prea tarziu sa faci o 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞. Poti incepe prin a te adresa unui specialist. 𝐏𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐬𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞 𝐢𝐧 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮, 𝐩𝐚𝐧𝐚 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐭!

@novomaticromania5864‬, partener #BookLandEvolution, sustine schimbarile benefice.

*Ariana Chilea nu este asociata in niciun fel cu Partenerii BookLand.

Materialul a fost realizat cu scopul de a ajuta victimele abuzurilor și de a ridica un semnal de alarmă pentru conștientizarea abuzurilor de pretutindeni. Autorul a făcut posibilă publicarea datorită capacităților de înțelegere, a maturității și empatiei sale, nefiind relevantă experiența personală.

𝐀𝐫𝐭 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫: Adrian Baldovin

𝗜𝗠𝗣𝗥𝗘𝗨𝗡𝗔 𝗶𝗻𝘀𝗽𝗶𝗿𝗮𝗺 𝘁𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮!

#impreunainspiramtineriidinromania #bookland #punctsidelacapat #trauma #familie #abuz #ascultare #fararusine #evolution #evolutie #inspirational #motivational #educatie #tineri