Bleumarin si felinare

Nu stiu daca soarele sta mai mult pe cer ca sa ne bucuram noi de el sau ca sa se bucure el de noi. In Granada ii ia ceva mai mult timp sa isi faca bagajele si sa coboare pe scari catre cealalta parte a Pamantului. Ii este teama sa ia liftul. In schimb, luna ajunge tot timpul mai devreme, pentru ca briza usoara a vantului sa o poata vedea din orice coltisor umbros in care se afla si sa gaseasca poteca intr-acolo, ca Hansel si Gretel.

Serile aici sunt mai intregi dupa o plimbare prin orasul fara freamat pe timpul serii. Gasesti linistea acolo unde ai lasat-o cu o seara inainte, fie pe banca, agatata de vreun gardulet, in varful unui palmier sau pe malul raului. Nu ti-o fura nimeni. Fiecare are linistea lui proprie. Dar toti simtim aceeasi racoare placuta, prezenta in fiecare centimetru patrat. Poate sunt de vina norii care fac cerul bleumarin, fara sa accepte vreodata sa se infurie si sa intunece strazile asa cum se intampla peste tot. In serile in care e ceva mai fericit, cerul ramane luminos si sufla un aer rozaliu deasupra orasului.

M-am intrebat in seara asta daca felinarele viseaza… si am vazut cum s-au aprins, departe, luminite la geam.