Nu cred ca exista o singuratate absoluta, niciodata nu vom fi complet singuri. Ce vreau sa spun este ca de multe ori ne simtim singuri din pricina absentei cuiva drag, o absenta care ne deranjeaza atat de tare incat devine ca un obiect palpabil, mereu prezent in jurul nostru.
Se intampla sa merg prin casa si sa gasesc fire de par sau un inel sau vreo cheie prafuita, toate ratacite si ramase doar ca amintiri ale oamenilor pe care ii cunosteam candva si acum nu ii mai stiu.
Aleg sa strang toate aceste particule de suflet si sa le pastrez pentru mine, chit ca exista in prezent doar ca jigniri din partea trecutului. Adun orice lucru, oricat de infim. In ciuda agoniei, fac asta in speranta ca, la un moment dat, sa am suficiente bucati incat sa pot reconstrui trecutul.
Comments
Loading…