O teama absurda pe care am dezvoltat-o inca de cand eram copil este cea de camere linistite. Oricat de bizar ar suna, sa ma aflu intr-o camera in care imi pot auzi trepadatul sangelui prin vene si nimic mai mult, este ca si cum m-as desprinde de tot ce inseamna lumea reala.
Cred ca ce ma inspaimanta mai mult decat simpla existenta a unei astfel de camere, este situatia critica in care as fi uitata intr-un astfel de loc cu o minte plina de ganduri si lipsita de idei de distragere. Cat de teribil ar fi sa raman blocata cu propriile mele ganduri, incapabila sa ma concentrez pe altceva in afara de ele.
O astfel de situatie drastica simt ca ar oferi loc pentru acceptare in mintea umana. O conversatie fata in fata cu gandurile si problemele de care ne ferim, care acum devin mai galagioase ca niciodata – nu de asta avem nevoie? Acceptarea este, in esenta, cea mai linistita camera din lume.
Comments
Loading…