Inca de mic copil, am fost invatata sa nu ofer mai mult decat o a doua sansa. Mi s-a spus ca prima abatere este, intr-adevar, o greseala ce merita iertata; a doua abatere, cu toate acestea, este o decizie asumata si un motiv de a ma indeparta.
Desi am respectat aceasta regula cu strictete de-a lungul adolescentei mele, am ajuns la concluzia ca exista o exceptie. Exista un caz atipic in care numarul de sanse tinde spre infinit si nimeni nu ma poate impiedica sa le ofer. Cine merita cele mai multe sanse? Iubirea. Pleaca si se intoarce inapoi la tine, de fiecare data. Te lasa sa cazi si, cand devii mai puternic, revine sa iti ofere un umar de care sa te sprijini atunci cand te ridici.
Fundatia sperantei, iubirea m-a regasit intotdeauna, indiferent de cat de mari erau eforturile mele de a ma ascunde ori de cat de nevrednica ma simteam de ea. Am senzatia ca, daca privim atent in jurul nostru, observam ca ea este mereu acolo, peste tot si ne asteapta. Niciodata nu voi inceta sa ii ofer iubirii o a doua sansa.
Comments
Loading…