Copil

Cand eram copil, in scoala primara, mereu imi era frica sa nu care cumva sa murdaresc banca de cerneala care mi se scurge pe degete. Stiam ca, intr-un astfel de scenariu ingrozitor, doamna invatatoare m-ar fi certat si era ultimul lucru pe care mi-l doream.

Odata cu trecerea timpului, acest lucru s-a schimbat si acum, penultima banca de la perete a devenit o galerie de arta la care simt ca numai eu am acces. Sute de oameni inaintea mea nu s-au temut de consecinte si si-au pictat trairile cu cerneala pe lemnul invechit.

Este o intreaga poveste ce se deruleaza in fata ochilor mei, sculptata poate si de oameni care nu mai bantuie holurile din aceasta cladire – si acum nu imi mai este teama sa las urme de cerneala pe banca.