Daniela Tarau: Am trait sa vad dreptatea!

Sunt Daniela Tarau si mai presus de orice povestea mea nu este doar despre suferinta, ci despre lupa pentru adevar si despre cum uneori dreptatea poate fi mai nedreapta decat orice altceva. Cand am fost arestata am trait poate cea mai mare nedreptate a vietii mele. Am simtit ce inseamna sa fii rupt de lume, de familie, de copilul tau, fara sa intelegi de ce. Dar din aceasta experienta am invatat ca, oricat de jos ai ajunge, puterea interioara si demnitatea nu ti le poate lua nimeni. Cand aud cuvantul “inchisoare” ma gandesc la un sistem care din pacate poate distruge vieti. Vietile unor vinovati sau nevinovati e totuna, tot vieti sunt. Orice pot uita, orice… mai putin prima zi petrecuta acolo. Frica, valuri de dureri nedefinite, pereti gravi, mirosuri grele si multe perechi de ochi ce te priveau cu o incarcatura ce nu o puteai detecta – un soi de film prost – neputinta si speranta ca maine pleci acasa. Cam asta percepi si intelegi, ai tendinta sa nu te atingi de nimic. Perioada de detentie a avut de toate: dureri paroxistice, dor, mizerie, asteptare, dramatism, amaraciune, lacrimi pe interior, frig, caldura, paduchi, foame, umor, dementa si speranta. Nu cazi in abis pentru ca intr-o zi vei pleca acasa, si acasa te asteapta cineva. Neputinta, frica si revolta au fost predominante, dar, treptat am invatat sa transform aceste sentimente in determinare si speranta. Chiar si acolo am promis sa nu las aceasta nedreptate sa ma defineasca. Marturisesc ca am iertat faptul ca sistemul a comis o nedreptate in ceea ce ma priveste, am iertat si oamenii vremelnici din sistem, asa am putut merge mai departe. Am invatat sa lupt, sa ma ridic si sa folosesc aceasta experienta ca pe un motor pentru a incerca sa schimb ceva in lumea in care traim. De altfel, experienta detentiei iti cam distruge sufletul, ti-l distorsioneaza, faci echilibristica cu gandurile tale, nasti si ucizi stari, mai ales atunci cand esti acolo pe nedrept. Unii rezista si lupta, altii nu razbat. Mie, cei 15 ani mi-au testat rabdarea, sanatatea si rezistenta psihica. Asa au trecut cei mai frumosi ani din viata mea, de la 29 pana pe la 45 de ani in asta a constat viata mea. A trebuit sa si supravietuiesc, sa am grija de familia mea, desi pe tata l-am pierdut in perioada in care am fost arestata, a trebuit sa rad, sa iubesc, sa merg prin ploaie, sa traiesc ce a ramas din viata mea. Foarte multa lume m-a intrebat de ce m-am apucat sa studiez dreptul. Cand am inceput sa fac lucrul asta mancam drept si procedura penala pe paine. Initial a fost nevoia de a ma apara singura. Certitudinea ca doar eu detin fiecare nuanta din adevarul juridic in cauza mea. Dupa am descoperit ca imi place, a devenit un vis izvorat din alt vis, dar a fost si un targhet de atins. Eu mi-am platit politele impotriva sistemului prin reusitele mele: nu m-a invins nici fizic, nici psihic, nici juridic. Am mers mai departe, cu umbra experientelor din inchisoare, mi-am dedicat inima unei cercetari cu privire la sistemul penitenciar din Romania. A fost tributul meu, o lucrare de suflet, desi a fost o lucrare tehnica prin definitie. Asa s-a nascut teza mea de doctorat. Mi s-a mai cerut sa descriu viata in inchisoare in doua cuvinte: umilinta si supravietuire. Traitul acolo te pune in fata a multor povesti, am preferat sa ma raportez la un moment chiar din prima mea zi de arest, care a coincis cu ziua mea de nastere, cand procurorul cu o ironie care inca imi mai suna in urechi mi-a urat la multi ani. Mi-a spus la multi ani si dupa o pauza teatrala a zis „aici”. Practic mi-a urat multi ani de inchisoare. Era pentru mine si o confirmare cruda ca nu am sa mai plec. E greu sa uiti. Revenirea in lume este o golgota adevarata. Oamenii au tendinta sa judece fara sa cunoasca adevarut si cuvintele lor m-au ranit profund. Am pierdut timp, sanatate si vise, dar am castigat puterea de a lupta, am reusit sa imi cunosc proprile limite si sa am o perspectiva unica asupra vietii. Dar am si regrete… Regret ca nu am fost acolo pentru copilul meu, moartea tatei, durerea mamei, chiar daca a trait sa vada dreptatea si mai regret faptul ca 15 ani nu am avut timp pentru viata. Celor tineri le spun raspicat ca educatia este cea mai puternica arma, iti ofera libertatea de a alege, de a intelege si de a-ti construi propriul drum. Le-as spune ca empatia si intelegerea pot sa faca o diferenta enorma.

𝐈𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐮𝐦𝐢𝐦 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐞𝐢 𝐓𝐚𝐫𝐚𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐢𝐧𝐜𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣 & 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐫𝐞. ‪@NOVOMATIC-AG‬, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫 𝐁𝐨𝐨𝐤𝐋𝐚𝐧𝐝 𝐄𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭𝐢𝐨𝐧, 𝐬𝐮𝐬𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐞. *Daniela Tarau nu este in niciun fel asociat cu partenerii BookLand Evolution.

𝐀𝐫𝐭 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫: Adrian Baldovin

𝐈𝐌𝐏𝐑𝐄𝐔𝐍𝐀 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐢𝐫𝐚𝐦 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚! #impreunainspiramtineriidinromania #bookland #punctsidelacapat #ascultare #fararusine #evolution #evolutie #inspirational #motivational #educatie #tineri #daniea tarau