De cand m-ai facut sora

S-au implinit cincisprezece ani de cand sunt sora mai mare. Restul anilor de dinainte sa capat acest statut… au fost putini si prea de demult ca sa mi-i pot aminti. Imi amintesc, in schimb, de zilele in care puteam sa imi car fratele in brate pana in fata micului televizor, crezand ca vrea sa ne uitam impreuna la desene. Era un bebe prea mic pentru asa ceva, dar vreau sa cred ca ii placea sa petreaca timp cu mine. A trecut vremea si am ajuns sa nu-l mai pot ridica in brate decat in amintiri. Acum ne petrecem timpul impreuna… altfel. Uneori ne si certam, ca sa avem de ce sa ne impacam. O misiune destul de grea in ultimul timp, fiindca maturitatea lui stie sa imi ignore invitatiile subtile la cate vreo polemica. Ma uit la el cum isi seteaza obiectivele si cum isi asaza sub picioare toate experientele traite, ca sa fie mai inalt si sa ajunga acolo unde isi doreste. Mereu am fost la poli opusi ca personalitate. El, calmul si detasarea… eu, stresul si agitatia. Eu, umorul nesarat… el, cu amuzamentul la degetul mic. Dar crestem impreuna, stiind ca avem unul in celalalt o baza care nu poate fi degradata de nimic din exterior.