Erau drumurile lungi cele care imi aminteau ca exista si mersul cu spatele. Oboseam si voiam sa raman pe loc. Atunci ma intorceam cu spatele, sa inteleaga drumul ca nu-mi pasa cat e de lung, si continuam sa inaintez asa. Ar fi ras altii ca urcam dealul cu spatele, uitandu-ma inapoi. As fi ras si eu de ei, fiindca ajungeam mai repede. In plus, cand urci dealul cu fata, nu vezi altceva decat pamant, asfalt, pamant si toate iti sorb prin talpi motivatia de a mai urca. E simplu secretul: cand dealul e prea mare si nu poti vedea nimic de el, il urci cu spatele. De ce? Ca sa poti privi inapoi si cu fiecare pas mai sus, sa ai o priveliste mai frumoasa. Sa vezi dealurile pe care le-ai urcat deja, sa iti admiri propriul curaj. Si cu ochii unde trebuie, picioarele merg, parca, singure.
Astazi e Ziua “Pe Dos”. Lumea e frumoasa si cand ti-agati picioarele, sa te uiti la ea de sus in jos.
Comments
Loading…