Pentru ca nu existau oameni mai frumosi pe lumea asta decat prietenii mei. Alesi din zbuciumarea comuna si din farul ce le palpaia in ochi. Karme, zodii, cristale si pasiuni de paiata, ceata, zapada si ceara arsa, zambete schitate stramb, scapate in ceasca. Vorbeam mult si ne aminteam putin, ramanea un atotstiutor cor, al linistilor despicate si vuietelor de culori agitate in globurile de sticla ale gandurilor.
Hipnotizanti si oameni si curiosi, la periferia sufletului meu, ce scartaie precum zapada somnambula, dadeam toti din cap precum pisicile chinezesti si ne turnam intelegerea, reciproc, in crevasele intamplarilor ce ne-au innodat sortile.
Comments
Loading…