A trecut un pas apasat peste vremea aceea. Ca un elefant de lumina care mi-a comprimat ceata dimprejur. Atunci aveam mai multi dinti de lapte, decat primaveri.
Palmele mele mici puteau duce multe lumi, purtau maini mai late decat viitorul.
Dimineata voiam sa fiu furtuna care incheaga sirul ploii cu oamenii dezbinati. Noaptea voiam sa urc pe crestele lunii ca pe niste spinari de elefant.
Timpul caută sa aline visul innodat. Sa imblanzeasca pieptul din care atarna prea multe zmeie vaslind in aer.
Timpul cauta sa vindece ranile schimbarii cu obisnuinta. E gri obisnuinta asta, ca o lacrima de copil uscata pe obrazul unui elefant.
Comments
Loading…