in , ,

Emil Hurezeanu a inaugurat Scoala Gimnaziala si Gradinita Martian Negrea din comuna Valea Viilor

Vineri, 1 septembrie – Ambasadorul Romaniei in Austria, scriitorul si publicistul Emil Hurezeanu a acceptat invitatia de a deveni Ambasador onorific BookLand si a inaugurat pe 1 septembrie, Scoala Gimnaziala si Gradinita „Martian Negrea” din comuna Valea Viilor, judetul Sibiu. Evenimentul a marcat finalizarea lucrarilor de renovare derulate de Asociatia BookLand in perioada octombrie 2022 – august 2023, cu sprijinul partenerilor, comunitatii si autoritatilor locale.

Valoarea totala a investitiei este de 300.000 EUR, din care 240.000 EUR reprezinta contributia Asociatiei BookLand, iar 60.000 EUR suportul financiar asigurat de Primaria comunei Valea Viilor. Aceasta este cea de-a doua unitate de invatamant din judetul Sibiu transformata de BookLand intr-un spatiu modern, dupa renovarea scolii din comuna Boita (2021).

„Am primit cu bucurie propunerea BookLand de a inaugura Scoala Gimnaziala si Gradinita Martian Negrea’ din comuna Valea Viilor, judetul Sibiu. Prezenta mea astazi, aici, nu este intamplatoare. In primul rand, ca sibian si ca autor am fost dintotdeauna preocupat de aceste meleaguri si de acest arhipelag extraordinar al bisericilor fortificate din Transilvania saxona, carora le-am dedicat un album bilingv roman-englez. Elevii din Valea Viilor au aceasta sansa unica de a admira zi de zi o bijuterie a bisericilor fortificate ale sasilor transilvaneni, inclusa pe lista monumentelor protejate UNESCO, aflata aproape de scoala lor. In al doilea rand, nu stiu cati cunosc acest lucru, dar viata compozitorului Martian Negrea, care a dat numele acestei scoli, este strans legata de Viena, locul in care imi desfasor in prezent activitatea. Acesta s-a perfectionat in capitala austriaca, unde a urmat si cursurile prestigioasei Academii de Muzica si Arta Spectacolului. Traiectoria sa dovedeste ca educatia este esentiala in dezvoltarea unei persoane si decisiva in consolidarea unei societati, indeosebi in aceste vremuri de criza. Investitiile in educatie sunt investitii in viitorul tinerei generatii si implicit a intregii societati. Nu pot decat sa sustin eforturile Asociatiei BookLand si a societatii civile care practica principiul subsidiaritatii, prin coagularea diferitilor actori publici si privati, precum si a comunitatilor locale in jurul unui obiectiv comun. Renovarea acestei scoli si gradinite sta marturie in acest sens.”, a declarat Emil Hurezeanu, Ambasador al Romaniei in Republica Austria & Ambasador onorific BookLand.

„Totul a inceput ca un vis. Asociatia BookLand si partenerii sai ne-au intins o mana de ajutor spre o poveste care s-a scris timp de 11 luni alaturi de oamenii din comunitate, scoala, primarie si firma de constructii. Multumim acestei echipe frumoase, care a adus culoare in scoala noastra, pentru ca rezultatele vorbesc de la sine. Ne putem mandri astazi cu o scoala moderna, atractiva, in care copiii beneficiaza de un spatiu placut, curat si dotat. BookLand inseamna schimbare si demonstreaza ca educatia conteaza oriunde ne-am afla in aceasta lume. Impreuna CONSTRUIM oameni – o deviza care ne-a intrat si ne unge la suflet.” – Dana Vasiliu, Director Scoala Gimnaziala si Gradinita „Martian Negrea

„Fiecare tigla de pe acoperis a fost verificata si, unde era cazul, inlocuita, epuizand ultimul stoc din modelul respectiv existent pe piata, ba chiar solicitand tigle de la locuitorii din Valea Viilor (caci localitatea face parte din patrimoniul UNESCO si a trebuit sa respectam detaliile legate de conservarea aspectului arhitectonic initial). Bineinteles, am inlocuit structura de lemn si am protejat-o cu folie anticondens, inlocuind si intreg sistemul pluvial. La interior am dat jos lambriurile, am scos dusumelele vechi, am turnat sape noi, am curatat peretii pana la caramida, apoi i-am tencuit, gletuit, slefuit si zugravit, am montat usi exterioare si interioare, jaluzele si pervazuri la ferestre, precum si mobilier in salile de clasa. Toate tavanele au fost acoperite cu structura metalica si placi gips-carton, intreg sistemul electric fiind inlocuit. Am reabilitat complet si extins toaleta interioara (initial doar cu intrare din curtea scolii). De precizat ca rar ne-a fost dat sa gasim o scoala cu atata umiditate in aer-pereti-pardoseli, umiditate care, in timp, favorizeaza aparitia sporilor si germenilor periculosi pentru sanatate. Timp de doua luni, cu dezumidificatoarele instalate in salile de clasa, am scos peste 50 litri de apa zilnic. In primavara am continuat lucrarile la exterior: am inceput cu hidroizolarea temeliei, drenajul si extinderea canalizarii, am construit separat instalatia apa-canal pentru toaletele noi, intreaga apa pluviala fiind acum colectata subteran pentru a nu mai afecta fundatiile celor doua institutii scolare. Am termoizolat energetic cladirile si le-am tencuit, dandu-le un aspect cu totul nou. Am turnat trotuare perimetral, iar curtea interioara am reamanajat-o integral cu pavele, piatra naturala si borduri – e printre cele mai mari si frumoase curti reabilitate de noi in toti acesti ani! Toate cele 4 scari de acces au fost remodelate si acoperite cu gresie. Iar in spatiul de joaca al Gradinitei am adus mobilier exterior pentru prichindei, sa le priasca si joaca, nu doar invatatul. a explicat Mihaela Petrovan – Presedinta Asociatiei BookLand despre modul in care s-au desfasurat lucrarile.

Transformarea scolii a fost sustinuta de Primaria Valea Viilor, care si-a asumat o parte din costul de manopera, precum si achizitia punctuala a anumitor materiale de constructii. Totul pentru ca elevii sa poata avea parte de conditii excelente de invatatura! Am avut alaturi si compania CON-A, Partener principal in renovare, care a suportat cea mai mare parte din manopera, dar si alte companii private care ne sustin in misiunea noastra educationala: Leroy Merlin, MaxBet Romania, UniCredit Consumer Financing, SAP, Vopseaua Oskar, Turbomecanica, Majorel, Elis Pavaje, Arkema, Titan Machinery Romania, Sipex Company, Arco Media, Linde Gaz Romania, Profi Romania, Masterplast, Hirsch Porozell, Rocas Decor, Raveli, Terra Gres, Caparol, Eurotigla, Instal Impex, Mobila Dalin, Sitel Group, Fundatia „O speranta in plus”, Deocon, Art Decor, Romprofix, Indfloor Group, Sanotechnik, Siniat, Marvicon, Menatwork Grup, Savelectro, Policolor, Hasit, Decathlon, Romstal, RTH Proconstruct, Ferro Romania, Apollo Probalast, Cemix, Umbriterm, Purmo Group Romania, Famous Roses, Pepiniera ”Gradina verde” si Atip Design.

Prin programul „Renovare scoli in mediul rural”, demarat de Asociatia BookLand, 78 de scoli din satele Romaniei au fost reabilitate in perioada 2020-2023, in beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociatia a reusit aceasta performanta motivand autoritatile si comunitatile locale sa se implice, dar si mobilizand sute de companii sa contribuie cu bani sau materiale de constructii, prin redirectionarea celor 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizarii nr. 32/1994, sau Ordinului 1679/2022, care a aprobat Formularul 177.

In Romania secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnati sa invete in spatii insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sanatatea in pericol atat lor, cat si profesorilor. De aceea, BookLand renoveaza scolile si militeaza pentru dreptul la educatie al copiilor. Si pentru ca Asociatia isi doreste sa vina cu un pachet complet de servicii educationale, inclusiv metoda de predare si continut, pe parcursul anului 2024 BookLand se va concentra si pe constructia primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal, asigurand inclusiv profesorii care vor preda dupa un curriculum comparabil cu cel occidental. Aceasta scoala 100% moderna (cu biblioteca, laboratoare, ateliere de lucru, sala de spectacole, facilitati sportive, spatii de relaxare, cantina, brutarie, spalatorie, livada si solar) va fi pusa GRATUIT la dispozitia copiilor din satele si comunele Romaniei. De asemenea, tinerii vor beneficia la finalul studiilor de locuri de munca in cadrul companiilor cu care se vor derula parteneriate si programe de invatamant profesional dual.

Toti cei care impartasesc viziunea Asociatiei BookLand pentru normalitate in educatie se pot alatura demersului donand 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achizitionand Soricelul BookLand, incasarile obtinute din vanzarea jucariei fiind utilizate pentru renovarea si dotarea scolilor din mediul rural.

De peste 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Intalnirile BookLand Evolution, care faciliteaza liceenilor cu rezultate excelente la invatatura dialogul cu varii personalitati, prin Taberele Coolturale BookLand, care le ofera copiilor un mix echilibrat de activitati educationale & distractive in mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor – initiativa care acorda elevilor defavorizati din mediul rural o sansa reala la o educatie de calitate. Adio igrasie si mucegai, bancute rupte, usi, ferestre si pardoseli deteriorate, acoperisuri si tavane prin care ploua, curti pline de noroi, sobe in salile de clasa si toalete insalubre in spatele scolii! Cu 78 de scoli renovate, Asociatia BookLand se pregateste de cel mai amplu proiect educational in mediul rural: primul Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual, inaugurabil in 2024, cu scopul de a forma specialistii de care Romania are atata nevoie in productie si servicii.

What do you think?

Written by bookland

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Viata ca o intalnire – episodul 4 – mentor Andi Vasluianu

Dan Puric la Scoala Costesti (BZ)