Nu stii niciodata cat de repede te obisnuiesti… sau nu. Cu timpul, cu vremea, cu aerul si atmosfera, cu locul si limba, cu oamenii si cultura care ii reprezinta. Unele imprejurari sunt exercitii de imaginatie si adaptare, altele sunt doar momente simple de care sa te bucuri, fara altceva de adaugat.
Eu am ajuns intr-o cutie de puzzle vintage, amenajata cu stradute inguste, pietruite in gri si bej. Contrastul de culoare este, insa, peste tot: aici o tufa cu flori roz-bombon, la cativa pasi mai departe, un portocal, un felinar in negru, un ghiveci cu flori galbene ca soarele.
Nu iti trebuie casti pe care sa ti le pui in urechi si sa asculti playlist-ul obisnuit, sau poate cantecele noi pe care le-ai primit de pe la prieteni. Pe unde treci, spaniola e prezenta, ca o melodie de fundal – nu e nevoie sa intelegi tot ce auzi, ca sa te simti ca si cum iti ungi urechile cu un fagure de miere.
Asa este Granada vazuta prin ochii mei, in primele zile petrecute aici.
Comments
Loading…