De fiecare data cand ma urc in masina, imi las capul sa alunece pe fereastra si privesc intreaga lume care se intinde in jurul meu, dincolo de cusca in care ma aflu.
Privesc cum, pe un drum drept, copacii par ca se dau la o parte pentru a imi face mie loc sa trec. Imi amintesc cum, atunci cand eram copil, imi imaginam ca sunt o mica printesa si ca, in bataia vantului, copacii se aplecau si faceau plecaciuni inaintea mea.
Cand se intuneca, privesc luna care a parut mereu ca ma urmareste, inca din copilarie. Ne fugaream unul pe altul si ma lasa sa castig de fiecare data, iar eu nu puteam sa cred ca exista atata frumusete in lume.
Probabil asta este cea mai pura si inocenta forma a romantismului, sa privesti in jur si sa simti ca natura ce te inconjoara iti zambeste inapoi si, daca ar putea, te-ar cuprinde cu totul. Eu si universul impartim un astfel de sentiment, inca de cand eram copil.
Comments
Loading…