in ,

Inginer de turta dulce

Ma jucam cu lego si cu piese mici, de dinainte sa reusesc sa imi dau seama cum se face o constructie care sa semene unui bloc sau macar unei case. Mai tarziu am primit jucarii magnetice, care se lipeau una de cealalta asa cum le puneam eu. Toate imi placeau. Apoi venea perioada in care se implineau visurile oricarui copil: sa aiba jucarii pe care sa le poata si manca dupa ce se satura de atata joaca. Eram si eu unul dintre acei copii. Tot la fel probabil ca a fost si cel care a inventat casutele de turta dulce, pe care le construiesti singur si le lipesti cu frisca sau albus de ou batut. Iti construiai casuta si iti imaginai apoi ca e ninsa cu zapada alba si pufoasa, ca sa poti sa ii torni pe deasupra si putin zahar pudra. Urmau zilele in care nu te indurai sa atingi casuta nici cu un varf de deget. Era constructia ta de inginer, pe care o admirai in fiecare seara inainte de culcare, pana cand stingea cineva lumina si erai obligat sa te urci in pat. Dupa mai multe astfel de zile, uitai efortul pe care l-ai zidit in peretii casutei. Asa se face ca-ti venea de-odata pofta de dulce si demolai casuta care sfarsea mestecata de toti dintii.

Aveau si ele farmecul lor. Il au si acum, daca vrem sa recunoastem.

What do you think?

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Silviu Ionescu – Fii ceea ce simti tu ca merita sa fii (2)

Secrete la vedere