Imi amintesc de joculetul acela vechi cu sarpele care, pe masura ce manca cate un mar, devenea mai lung. Scopul jocului era ca sarpele sa ajunga cat mai lung si sa se plimbe prin chenarul sau fara a se lovi de propriul corp.
Ma gandesc ca, in esenta, cu totii suntem un astfel de serpisor. Inghitim cate un mar pe care ni-l arunca in mod nonsalant destinul si ne straduim din rasputeri sa nu devenim prea lungi; ne este teama sa nu devenim prea mult, sa nu mai incapem in propriul nostru chenar.
Astfel, ma intreb cate mere putem inghiti pana devenim mult prea mult pentru lumea care ne gazduieste? Cat de multe nedreptati putem indura pana sa evadam din chenar si sa ne conturam propria lume, dupa propriile reguli?
Jocul sarpelui

Comments
Loading…