Mi-am inceput cariera cu stangacie, as putea spune. In sensul ca, desi eram talentat, si muncitor, si harnic (asa am fost chiar si la scoala!), nu ma integrasem total in ceea ce inseamna showbiz… Chiar si colegii mei de trupa, din formatia Valahia imi atrageau atentia, destul de des, pana si asupra faptului ca vorbeam cu accent moldovenesc… Si ca ar trebui sa vorbesc mai putin, la interviuri, pentru ca fac de ras formatia…
Imi formasem niste complexe, dar am fost, cumva, unic, chiar si pe stilul muzical m-am remarcat si, in cateva luni, am avut deja succes. In jumatate de an, aveam deja hit-ul anului… Dupa patru ani jumate de trupa, am spart formatia si am inceput sa-mi lucrez un an intreg un album singur. Eram foarte increzator, eram tanar. S-a construit numele Mihai Traistariu. In 2006, in primavara, am reprezentat Romania la Eurovision, cu melodia Tornero. Aici, mi s-a schimbat complet destinul, pentru ca melodia nu numai ca a avut succes international, s-a difuzat in vreo 30 de tari la radio, am inceput sa primesc bani din drepturi de autor. Succesul meu a venit, pentru ca imi lucrasem vocea singur. N-am avut un profesor de canto. N-am mai reusit de-atunci, sa vin dupa Tornero cu ceva consistent, desi am incercat. Am mai scos niste albume… Chiar si concertele s-au mai subtiat pe-atunci. N-aveau cum sa fie… Atunci, aveam in fiecare saptamana cate doua-trei. Acum nu sunt asa. A mai venit si pandemia peste noi. Si-am suferit crunt, cand n-am avut voie sa cantam. Depresie, la mine, a fost dupa o relatie, care s-a stins. Si-asa m-am enervat pe viata, si m-am suparat, ca investisem atata timp si-atata sentiment in relatia aia, incat vreo doi ani de zile n-am vrut sa fiu cu nimeni. Si-am stat singur! Atunci am simtit o suparare crunta, asa, pe viata. Stateam foarte mult in casa, cu zilele! 4-5 zile, imi cumparam mancare, stateam cu frigiderul plin, si ma uitam la filme, nu faceam mai nimic, nu voiam sa ies cu prieteni. Dupa doi ani, am constientizat ca m-am insingurat, ca nu mai vorbeam cu nimeni, ca tot ce faceam era sa ma duc la concerte sau la emisiuni tv si veneam inapoi acasa. Bineinteles ca zambeam, nu spuneam nimanui nimic si nu ma plangeam nimanui. Dar, nu mai voiam sa am o relatie si voiam sa fiu singur, linistit si sa nu ma mai implic sufleteste. Ei, si-atunci am cautat pe internet depresie. Am vazut ce inseamna, cum se manifesta, am gasit asemenari cu ceea ce simteam eu. Si-acolo spunea clar: trebuie sa iesi din casa, tre’ sa socializezi, sa-ti faci prieteni, sa razi mult, sa povestesti cu altii, sa-ti faci proiecte, activitati. Sa nu stai, sa nu stai singur… Si, uite-asa m-am remontat si m-am mobilizat, si-am iesit din nou din casa. Si mi-am facut gasti de prieteni. Si, cumva, mi-am revenit. Deci, daca ar fi sa dau un sfat celor care asculta acest mesaj, chiar asta ar fi: cu totii trecem, nu o data, trecem de zeci, poate, Doamne-fereste, sute de ori prin tot felul de necazuri… Si-atunci, trebuie sa ne mobilizam sa ne gasim o forta interioara care sa ne impinga de la spate. Sa ne scoata din casa, sa ne scoata din singuratate, tristete, da? Asta insemnand oameni care sa-ti fie alaturi. Ca-i familie, ca-s rude, prieteni, vecini, colegi… Orice-ar fi, important e sa iesi in lume, chiar sa vorbesti despre asta. Ca nu te simti bine sau ca te simti singur, sau trist, sau… Si-atunci, lucrurile se repara socializand. Eu cred, in continuare, ca socializarea e un lucru bun. Tot am frica si spaima asta sa nu devin un singuratic, un pustnic. Am felul asta, cumva. Dar, nu cred ca-i bine sa fii singur. Cred ca reteta, si solutia, si tratamentul unei depresii este chiar asta: socializarea. Iesi in lume, du-te cu oameni! Nu pe internet, pe Facebook, pe Instagram, nu doar atat! Ca nu-i suficient sa socializezi online. Suparari o sa tot existe in viata asta, dar tre’ sa stim sa le gestionam. Sa le controlam noi. Daca noi nu reusim sa le controlam, mai bine le povestim. Am vazut psihologi care dau sfatul asta: Dom’le, cand esti suparat, spune! Povesteste cuiva ca esti suparat. Zi! Zi cu voce tare de ce esti suparat! Plangi, daca-i cazul! Si-atunci, vindecarea vine mai usor. Si, incet-incet, o sa-ti revii.
𝐈𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐮𝐦𝐢𝐦 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐢𝐬𝐭𝐚𝐫𝐢𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐢𝐧𝐜𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣 & 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐫𝐞.
𝐃𝐚𝐜𝐚 𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐚𝐬𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐢𝐧 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮, 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚 𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐜𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐚𝐫𝐳𝐢𝐮 𝐬𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐨 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞. 𝐏𝐨𝐭𝐢 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚 𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭! 𝐏𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐬𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞 𝐢𝐧 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮, 𝐩𝐚𝐧𝐚 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐭!
𝐍𝐨𝐯𝐨𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫 𝐁𝐨𝐨𝐤𝐋𝐚𝐧𝐝 𝐄𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭𝐢𝐨𝐧, 𝐬𝐮𝐬𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐞.
*Mihai Traistariu nu este in niciun fel asociat cu partenerii BookLand Evolution.
𝐀𝐫𝐭 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫: Adrian Baldovin
𝐈𝐌𝐏𝐑𝐄𝐔𝐍𝐀 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐢𝐫𝐚𝐦 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚!
Comments
Loading…