Iarna copilariei miroase a coji de portocale si a cozonac. Miroase a dimineti in care ridicam capul de pe perna si cand priveam spre geam, gaseam totul imbracat in hartie alba de impachetat. Miroase a ciocolata calda, pe care o pretuiam cu adevarat dupa ce ma intorceam acasa dupa ore intregi de joaca in zapada. Era destula cat sa fac un igluu… sau un om de zapada.
Iernile de acum nu mai sunt cu atat de multa zapada. Dar iarna inca miroase a cozonac. Cozonac umplut cu nuca si cacao, cu stafide si uns pe deasupra cu glazura de zahar. La mine in casa venea mereu acel miros placut din bucatarie. Si am crezut ca asa-i normal. Mi-au trebuit mai multi ani ca sa aflu ca nu toti cozonacii sunt facuti acasa, de mamici… Si ca unele case se bucura de cozonacul cumparat. Ma intrebam atunci daca si iarna lor mai reuseste sa miroasa a cozonac.
Astazi este Ziua Cozonacului cu Nuca.
Comments
Loading…