Fobiile sunt ceva normal la varsta copilariei. Cu toate acestea, cand ele te urmaresc indeaproape ani si ani la rand, incepi sa iti ridici un semn de intrebare. Inca de cand am inceput sa fac primii pasi, am trait cu o teama mocninda inauntrul meu legata de faptul ca mereu exista o pereche de ochi care ma priveste de dupa colt.
De multe ori m-am regasit mergand pe strada si intorcandu-mi brusc privirea, in teribila spaima ca cineva imi analizeaza fiecare miscare. Orice pas facut era teleghidat, in incercarea naiva de a trece neobservata – de a ma amesteca prin multime pentru a scadea sansele de a fi vazuta de ochii de dupa colt.
Intr-o zi am prins curaj si m-am avantat spre coltul din care se aruncau priviri fugare asupra mea, doar pentru a gasi o oglinda. Am realizat ca eu sunt propriul meu observator, eu imi urmaresc si imi judec fiecare miscare si eu imi induc aceasta temere inevitabila. Atunci am spart oglinda, iar ochii de dupa colt s-au inchis.
Comments
Loading…