in , ,

Osciland in jurul lui zero

Primavara, Bucuresti.
Nu, nu in punctul terminus al sfarsiturilor si inceputurilor de drum, Gara de Nord, ci undeva in confortul spartan si impersonal al unei garsoniere inchiriate, in unul din cartierele furnicar ale musuroiului mama, Bucuresti.
Au trecut cateva luni epuizante de la ultima mea impartasire, au fost momente de plus, cateva, si momente de minus, multe. Am facut ceea ce stiu mai bine, ceea ce imi defineste dependenta existentiala: am supravietuit si mai rar, am trait. Am oscilat in jurul unui zero definitoriu.
Dupa inevitabila perioada de recuperare in spital, efectul ultimei mele recaderi, am evadat in una din cele mai tipice oaze de liniste: o veche statiune, unul din putinele vestigii pozitive ale epocii de aur.
Acolo am trait, cu subiect si predicat, o saptamana ireala intre munti, in confortul patriarhal al unui impunator hotel, vegheat din proximitate de una din cele mai vechi manastiri medievale romanesti.
Smerenia indestulata vizual si emotional a lacasului de cult ar fi facut chiar si un sfant sa se simta pacatos… pacatele mele cotidiene, ce ma apasau in fiecare moment de luciditate, capatasera o gravitatie pantagruelica si ma zdrobeau sub povara remuscarilor. Paradoxal, au fost zile de liniste indestulata emotional, spiritual si chiar culinar, zile petrecute in intimitatea sufletului celei ce inca imi era alaturi, in pofida dureroaselor mele derapaje, zile de introspectie, zile de contemplare a sinelui.
Ca orice stare de bine, a trecut repede si realitatea flamanda de trairi meschine si silite. M-am trezit din beatitudine la cotidianul care ma depersonaliza si care ma arunca inevitabil in consum. Efortul nu era atat acela de a ma reintoarce la cenusiul zilnic, ci acela de a avea la ce ma intoarce.
Nu mai aveam o viata, nu mai aveam un acasa, nu mai aveam un MAINE, nici macar un AZI.
Initial panicat, am reusit totusi sa ma recapat si uzand de una din putinele abilitati dobandite in anii dependentei, adaptabilitatea, am reusit sa gasesc un job care imi asigura si un acoperis dincolo de cel al salii de asteptare din Gara de Nord.
𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐂𝐨𝐬𝐦𝐢𝐧, 𝐚𝐥𝐜𝐨𝐨𝐥𝐢𝐜, 𝐬𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐞𝐬𝐜 𝐞𝐮 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐭𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐧𝐮 𝐬𝐚 𝐬𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐞𝐬𝐭𝐢.

𝐕𝐨𝐢𝐜𝐞-𝐨𝐯𝐞𝐫: Gabriel Costin
𝐓𝐞𝐱𝐭: Cosmin M.C.
𝐀𝐫𝐭 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫: Adrian Baldovin

What do you think?

Written by bookland

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Unde ne trimitem iubirea?

Dilema concentratiei