Inca de cand eram mica mi-am dorit sa imi pictez peretii din camera mea. Cu cat inaintam in varsta si imi schimbam gusturile, culorile in care as fi vrut sa imi invelesc propriul “sanctuar” variau de la nuante vesele, intense, la unele mai palide si linistite.
Mereu m-am gandit, insa, cum ar fi daca mi-as picta tavanul negru. Daca seara, cand as privi in sus, nu mi-as da seama unde se sfarseste camera mea si mi-as putea imagina ca se intinde pana la o inaltime exorbitanta. Mi-ar placea sa deschid ochii noaptea si sa fiu nedumerita daca am reusit sa scap din lumea visului sau inca am ochii inchisi, sa am aceasta punte intermediara ce sa imi permita sa ma acomodez cu realitatea lumii exterioare.
M-am gandit mereu ce fenomenal ar fi sa imi pictez tavanul negru, sa las o nuanta atat de inchisa si apasatoare sa imi confere un sentiment de libertate si de eternitate. Cred ca asta este unul din sensurile vietii, sa intorci prisma pe toate partile pana cand iti ofera un curcubeu.
Comments
Loading…