Ma gandeam de ce imi plac cuvintele atat de mult, atat de crud, pictatul in aer cu respiratia calda, rapaitul surd al lumii desfacute ce-si zdrobeste carnea de fruct pe podeaua fruntii mele – sau pe sub ea – presata intre pereti – intelegerea – termita, ce-mi transforma mintea intr-o catacomba de adevaruri gaunoase.
Vorbe neslefuite adunate in madulare, ploaie de licurici in cautarea soarelui, ce nu-si intrerupe pirueta modesta si nepasatoare. Rutina ei, miracolul nostru.
Cuvintele sunt singura punte dintre tangibil si intangibil.
Comments
Loading…