Mereu mi-am imaginat ca, privind lumea dintr-un anume unghi, cu totii ne aflam intr-o sala de asteptare. Imi inchipui 8 miliarde de oameni ce se plimba prin camera ingusta, ofteaza si se intreaba cand le va veni si lor randul.
Adevarul este ca suntem multi, iar asteptarea tinde spre infinit. Ecoul respiratiilor ingreunate si exasperate de trecerea apasatoare a timpului paleste, pe masura ce oamenii pleaca. Unul cate unul parasesc sala, acceptand ca nu au sa fie primiti.
Imi imaginez cum raman numai eu. Ultima persoana care pleaca ma priveste si imi dau seama cat de naiva ma crede. Eu aleg sa astept. Aleg sa ma agat de speranta ca voi fi primita. Raman cat este nevoie in sala de asteptare si aleg sa cred ca sunt cea mai norocoasa persoana din lume cand am puterea sa rabd.
Comments
Loading…