De Cluj nu m-am plictisit niciodata. Si cu toate ca am dat o fuga pe acolo macar cateva zile in fiecare an de cand ma stiu, ca sa-l salut si sa imi iau la revedere, n-am vazut niciodata vestita Gradina Botanica din oras. Pana la un moment dat.
Era septembrie si vara intarzia sa plece, sau cel putin uitase caldura imprastiata peste tot in mod haotic. Doar cateva adieri de vant te mai faceau sa-ti amintesti ca e toamna. Am facut poze peste tot pe unde am fost, dar aceasta a ramas o amintire ceva mai treaza decat celelalte. Nu il stiam pe omul care a rasarit in poza mea… de nicaieri… sau poate ca din capatul aleii alaturate, cu o energie si o voie buna care n-au reusit sa incapa intregi in poza. A scos din sapca lui un zambet pe care mi l-a oferit mie, apoi si-a vazut de drum, bucuros cum parea sa fi fost dintotdeauna. Era strain si nu vorbea romana. Nu ii stiu numele. Dar voia buna se vorbeste de catre toti… in aceeasi limba.
Comments
Loading…