Sfarsit

S-a auzit un glas, ce a cristalizat pana si aerul in cadere. “Cum o vom sfarsi noi, cei ce-am inceput totul cu sfarsitul?”

Am ras cu diversi “dragi” de sufletul nostru cu “cataracta si reumatism”, care de-abia ne incape in privirea cu sprancene incruntate si ne poarta pe umeri din oftat in oftat. Poate am admirat ca suntem prematur clarvazatori sau pur si simplu nu am putut fi altfel.  Am amanat, in inadecvarea noastra generala si naturala, sa fim tineri pentru cand vom avea trupul batran.

Am desfacut fiecare “inceput” pana la un nucleu de “sfarsit”, ne-am frant conturul lumii sub o intrebare, dar am ramas curiosi. Inadecvati si curiosi si spirite la brat. Cu totul si cu nimic de pierdut. Am conspectat, am uitat, am gasit, alunecati in amploarea tacita a desfacerii de suflet. Si cand o vom sfarsi, vom fi anosti si garboviti, dar ne vom aminti valul fluorescent al batranetii noastre mimate, tineretea noastra cu riduri desenate.