De ce renunti, de ochii lumii, la unele lucruri care iti plac? M-am gandit de unde ne vine mecanismul asta de “a nu ne face de rusine” facand anumite lucruri. Si nu e vorba despre cele cu adevarat rusinoase, care nu se pun sub semnul intrebarii, in care nu exista dubii ca nu ar trebui facute. E vorba despre lucrurile simple care ne plac, dar pentru care “suntem acum prea mari” si “ce o sa zica lumea care vede?”. Am intalnit persoane care nu se mai dau cu rolele, desi ar vrea, fiindca e “o activitate pentru copii”. Am intalnit fete care nu mai poarta roz, decat negru, pentru ca “rozul e de fetite”. Dar in adancul sufletului nostru, toti am vrea sa ne mai dam in leagan cand trecem pe langa parc. Uneori, in loc de “Daca…?”, am sa spun “Si ce… daca?”.
