in ,

Somn… mai mult sau mai putin

Imi amintesc de zilele in care cea mai mare suparare era atunci cand ma punea mama sa dorm la pranz. Nu intelegeam sensul, nu simteam nici nevoia. Erau niste ore de joaca pierdute si asta era tot. De multe ori stateam cu ochii inchisi si ma gandeam la stele, la cea mai frumoasa zi de la gradinita, la cat e de bun orezul cu lapte cand nu are scortisoara. Nu am stiut niciodata si inca nu am descoperit secretul “somnului instant”. Nu e nicioata la fel de rapida ca supa la plic – poate doar atunci cand te astepti mai putin. Am incercat alteori sa numar oi care sar gardul, furnicute care merg in sir indian, nori in forma de ponei si asa mai departe. Nu mi-a luat mult sa inteleg ca numaratul nu te adoarme – cel putin pe mine… nu. Am descoperit intr-o zi un loc din imaginatie care ma transfera direct in vis. Era o livada, in mijlocul careia statea tacut un leagan de lemn gros, de stejar, ca acela pe care il vazusem odata in vacanta la munte. Asa adormeam… cateodata. De cele mai multe ori, insa, inchideam ochii strans, cand auzeam usa deschizandu-se si eram convinsa ca mama crede ca dorm – urma sa aflu ca nu era asa. Dupa ce trecea suficient timp, ii scriam un biletel si il bagam pe sub usa camerei. Era cel mai frumos mod – ziceam eu – sa ii spun ca… “m-am trezit”!

What do you think?

Written by Monica Faur

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Cu sau fara inspiratie

Impreuna Construim Oameni! Renovare/Dotare scoli in mediul rural (Scoala Bobilna – Hunedoara)