Ora 6:57 – Ziua se ingramadeste in jurul soarelui si se prabuseste prin ochiul ei.
Malul imi ajunge pana la glezne.
Lumea e amortita unitar si se tine aburinda de manecile noptii.
Eu si cu zarea schimbam din priviri sfarsituri si inceputuri de lume.
Toate sunt la locul lor – infinitul, necunoscutul, micile dureri sau fericiri in care imi plasez sufletul ca pe un paianjen in panze de piatra. La locul lor.
I-am spus ca nu intelege. Drumul catre suflete nu e pavat in cicatrici. Adevaratii ascultatori sunt cei care constata ca singurul raspuns fara de care nu se poate trai este linistea.
I-am spus ca nu e usor de inteles. Ca gandul la ei este ca si cum ma prabusesc in bratele tuturor brizelor marine.
Ca undele amestecate ale tacerii sunt un fel de compasiune universala.
