Ora 6:57 – Ziua se ingramadeste in jurul soarelui si se prabuseste prin ochiul ei.
Malul imi ajunge pana la glezne.
Lumea e amortita unitar si se tine aburinda de manecile noptii.
Eu si cu zarea schimbam din priviri sfarsituri si inceputuri de lume.
Toate sunt la locul lor – infinitul, necunoscutul, micile dureri sau fericiri in care imi plasez sufletul ca pe un paianjen in panze de piatra. La locul lor.
I-am spus ca nu intelege. Drumul catre suflete nu e pavat in cicatrici. Adevaratii ascultatori sunt cei care constata ca singurul raspuns fara de care nu se poate trai este linistea.
I-am spus ca nu e usor de inteles. Ca gandul la ei este ca si cum ma prabusesc in bratele tuturor brizelor marine.
Ca undele amestecate ale tacerii sunt un fel de compasiune universala.
Comments
Loading…