Ma gandesc sa imi cheltui cuvintele pe aprecieri. Am impresia ca nu ne mai dam seama ca nu traim din inertie si ca nu facem lucrurile pentru gloria rutinei. Avem cam acelasi parcurs in fiecare zi, pana intr-o zi un pic mai obositoare decat celelalte, in care ne mai aducem aminte ca vrem sa mai facem si altceva. Un tratament la epuizarea asta care reprezinta unicul moment de constientizare, ar fi aprecierea. Probabil daca ne-am aprecia reciproc pentru ce facem bine, viata noastra n-ar mai arata ca o rutina plictisitoare, cu emotii liniare sau aproape inexistente. E nevoie de o explozie undeva, pentru ca lucrurile sa iasa din normal. Si apropo de explozie: ma mai gandesc si ca mai exista oameni ce ne scot din sarite, ca nu cumva sa stam prea mult in amortirea noastra inerta.
Taberele Coolturale BookLand
Comments
Loading…