Am scris un cantec pe care l-am cantat cu vantul si conurile de brad in prima luna de primavara. Ma acompania scartaitul fin al patinelor care zgariau gheata ca un creion mecanic pe foaia de hartie subtire, trasand bucle in bucle in bucle. Arata, probabil, ca un tablou panoramic neinteles de nimeni, dar respectat fiindca arta nu se comenteaza niciodata. Ce poti sa faci cand ninge in martie?
Cantecul meu nu avea versuri. Avea cadente de suflet universal. A fost prima oara cand m-am inteles cu vecinul japonez, venit sa patineze si el in acelasi ritm, pe aceeasi gheata netopita a lunii martie, nestiind nici el ce poate face cand ninge primavara. La fel si femeia care isi plimba cainele daltonist in fiecare zi prin fata portii mele, spunandu-mi ca ii place verdele-smarald in care mi-am vopsit gardul. Eu il vad rosu. Nu stiu cine are dreptate. Cert e ca fredona si ea acelasi cantec. Un singur om statea descult pe patinoar, hipnotizat. N-a stiut niciodata ce e sunetul. Canta din maini acelasi ritm al cantecului nostru – simtea vibratia prin gheata.
De ce ninge in martie? Nu stiu. Dar muzica vorbeste aceeasi limba cu noi toti.
Comments
Loading…