Ar fi pacat sa bei cafeaua singur

Sunt zile cand afara ploua si n-ai vrea sa te dai jos din pat. Sunt zile in care te trezesti cu noaptea in cap si pleci buimac de acasa, pe jumatate nepieptanat. Sunt zile in care e mai soare decat de obicei si mergi la alergat, cat inca poti sa te mai bucuri de racoarea diminetii. Sunt zile in care bei cafeaua singur. Sunt zile in care sorbi din ceasca aburi fierbinti si placerea unei discutii care te incarca de energie. Cele de pe urma sunt favoritele mele.

N-am numarat diminetile in care am baut cafeaua cu bunicii. Dar stiu ca mereu cafelele baute cu ei au arome diferite. Uneori au gust mai dulce, atunci cand imi povestesc despre zilele in care eram copil, dar cel mai des au gust de bucurie. O bucurie simpla si frumoasa. Ca ziua in care bunica l-a cunoscut pe bunicul, ca prima calatorie pe care au facut-o impreuna, ca primul ras cu lacrimi pe care l-au impartit. Nu mi-au spus niciodata la ce capitol al cartii am ramas, la ultima gura de cafea. Dar de fiecare data se continua povestea pe sarite si n-as putea sa pun nici eu in ordine, pe foaie, toata intelepciunea pe care am furat-o franturi-franturi de la ei.

Asa imi dau seama ca ei sunt romanul meu preferat. Ar fi pacat sa bei cafeaua singur.