Cand soarele inca nu deschisese fermoarul cortului de dupa nori si ploaia nu cazuse niciodata pe Pamant, cand ciocolata nu se manca decat cu jumatatea de lingurita si laptele curgea pe gat lasand gust de miere, o lacrima din ochiul izvorului de sus s-a prelins pe marginea cerului. Si a cazut intinzandu-se pe propria ei cale, trecand peste pulbere de pamant uscat. A curs prin desert si a abandonat oaze pe ici-colo, s-a strecurat printre copaci, lasand raurile sa curga pentru prima data. In vale a sapat in treacat marile si, incetinind, s-a scurs pe rotocolul planetei, cazand silentios in locul cel mai uscat. Asa si-a gasit lacrima mormantul, la nasterea Oceanului Atlantic.
Apoi soarele a iesit din cort si omul si-a facut barca din lemn si cuie ruginite, plecand la pescuit in penultima zi a saptamanii. Si s-a mirat, intai, ca apa-i uda, ca raurile curg si-s bune de baut din causul palmelor, ca lacul e racoros in zilele de vara, ca spala petele negricioase de pe piele si… ca apa se poate tine in sticla.
N-a trecut mult si omul a crezut ca si sticla se poate tine in apa, asa incat i-a facut raului o patura din plastic, din dopuri, sticle, ziare, ambalaje… trantite in apa cu toata nepasarea. Si au plans pestii, calutii de mare si caracatitele, a plans Pamantul cu lacrimi otravite, care s-au scurs si ele in rauri, mari, oceane… Si omul radea, la el acasa, cu robinetul uitat deschis.
Si-n alta zi, un om cu suflet plamadit din acelasi material cu sufletul Pamantului, a sarbatorit Ziua Monidala a Apei, cat inca Apa mai era in viata. Era 22 Martie 1993.
Comments
Loading…