Unde a disparut usurinta de a spune adevarul intreg, chiar si cand nu e confortabil? Era o perioada in care cel mai dureros lucru era sa recunosti ca ai mancat toata punga cu bomboane, inainte de micul dejun. Si totusi o faceai. Si eu o faceam.
Ne place sinceritatea pe care o au copii, astfel ca am ajuns sa facem un cliseu mare si foarte folosit din “inocenta copiilor”. Daca ar intreba cineva cum am caracteriza copiii, raspunsul ar veni usor si natural: inocenta! Iubim inocenta si spunem ca o si regretam, atunci cand vedem ca am inceput sa o pierdem. O iubim doar de pe buze uneori, caci ne suparam atunci cand un copil vine si ne spune sincer si dragastos ca ne-am ingrasat sau ca avem nasul mare ca un Pinocchio adult. Atunci nu mai spunem multumesc si nu mai radem cu pofta, ca atunci cand ne inchipuim inocenta unui copil, ca sa spunem ca o iubim. De ce sa stai suparat pe bietul micut care ti-a facut un compliment din inima?
Nu putem schimba vorbele care ne sunt adresate. Dar ne putem juca cu felul in care le interpretam. Unele sunt doar remarci inofensive. Altele sunt adevaruri ce trebuie digerate… sau inghitie pe nemestecate.
Comments
Loading…