Cum am facut si noi de atatea ori…

Visam la o lume in care problemele nu exista sau in care problemele sunt impartasite si dispar intr-un timp prea scurt pentru a fi luat in seama. Acest aspect face parte din categoria visurilor nerealiste… sau trece in categoria viselor pe care le avem in timpul noptii. Intai suntem adolescenti cu probleme, fie ele mai mult sau mai putin existentiale. Ne confruntam singuri cu ele de cele mai multe ori, renuntand la dorinta de a fi intelesi. Totusi, avem nevoie sa fim ajutati, chiar daca nimeni nu ne recepteaza semnalele. Noi nu strigam dupa ajutor decat in liniste si in zadar de multe ori, fiindca nu aude nimeni tacerea aceea dureroasa. Timpul trece si cu greu problemele adolescentei se duc, iar noi ne promitem sa devenim adulti cu auzul reglat pentru problemele celor care vor fi cum am fost si noi. Dar dupa ce ne maturizam, uitam sa mai privim in urma. Vedem in fata noastra numai copii si adolescenti cu “probleme prostesti”, fara sa ne amintim ca ne-au durut si pe noi odata… “problemele prostesti”.

Ce-ar fi sa nu mai asteptam sa le treaca de la sine si sa fim noi mana de ajutor pe care o asteapta in tacere, cum am facut si noi de atatea ori?