Uneori, cel mai bun prieten al tau… esti tu. Ai oameni in jurul tau, oameni carora le pasa de tine, oameni care te inteleg, oameni care te agata in cuierul stabilitatii, atunci cand iti mai pierzi echilibrul. Cu toate acestea, nu exista nimeni care sa te inteleaga in totalitate, nici unul care sa fi calcat exact pe acolo pe unde calci tu acum. Avem trasee similare – nu identice. Atunci intervin momentele in care descoperim ca trebuie sa ne intelegem si singuri cateodata, ca trebuie sa ne intindem singuri o mana cateodata, ca trebuie sa ne incurajam singuri cateodata. Nu pentru ca oamenii dragi nu ar vrea sa ne vina in ajutor. Dar pentru ca sunt situatii in care nu pot sa ne ajute, in ciuda vointei lor. E mai greu de unul singur, dar cum altfel sa intelegi cat esti de capabil? Nu ne vom cunoaste abilitatile pe deplin, pana cand vom fi pusi in situatia de a ne impinge singuri de la spate. Si o vom face. Iar la apus, vom invata sa ne luam singuri de mana si sa ne multumim pentru ceea ce am facut pentru noi.
Nu e „viata cruda”, e oportunitatea de a ajunge cea mai buna versiune a ta.
Comments
Loading…