Nu toate dorintele se implinesc. Si care ar putea fi partea buna a dorintelor neimplinite? M-am gandit la lucrurile pe care mi le-am dorit si nu le-am primit niciodata. Realizand absenta acestora, am reusit sa fac inventarul tuturor lucrurilor pe care le am si de care ma pot bucura. M-am uitat de multe ori in jurul meu si am vazut trecand pe langa mine talente pe care mi le-am dorit. Am intins mana dupa ele si au luat-o mai tare la goana, ca si cum nu le-ar fi pasat ca sunt si eu acolo, tanjind dupa ele.
Mi-am dorit sa stiu sa pictez. Sa fac peisaje de toamna, reflectate in lacrima vreunui lac. Nu in modul in care stiam sa o fac la scoala, in clasa a patra, cu pensule groase, inmuiate grosolan in acuarelele care mi se pareau mie cele mai potrivite tabloului meu. Mi-am dorit, insa nu am reusit niciodata sa trec de acel nivel. Mi-am dorit sa pot si eu sa cant asa cum ii auzeam pe altii ca o fac. Nu m-am plans de vocea mea, dar n-am gasit la ea nimic destul de special. A urmat o perioada in care nu stiam ce anume stiu sa fac eu cel mai bine. Si-atunci am inceput sa ma cunosc, in urma dorintelor care nu s-au implinit niciodata.
Am ajuns la concluzia ca tot ceea ce suntem si avem este dorit de un altcineva, la fel cum ravnim si noi la ale altora. Hai sa ne bucuram de ceea ce suntem si avem!
Comments
Loading…