Dragostea, un fenomen complet ilogic.

Dragostea si bizara sa exprimare

Iata, dragi cititori, as dori sa incep, odata cu venirea acestor zile dragastoase, un dialog cat mai deschis. Dragostea, iubirea, amorul sunt fenomene iesite din ordinea de zi a prea-onorabilei naturalete ce ne-nconjoara. Dragostea este o asa-zisa “bizarerie” ce se regaseste in lipsa logicii, cel putin in lipsa ratiunii, intr-adevar, daca ne vom ingadui gandul sa adere la cliseul “ratiunii”, in acest context. Ce vreau sa spun, scumpi cititori este ca logica dragostei este una ce se regaseste in ilogica ratiunii, anume in opunerea nesfarsita a ratiunii si a gandului rational. Dragostea, asemenea oricarui proces rational din mintea umana are, la randul ei, proprile sale etape. Pentru a exemplifica aceste etape cu o transparenta cat mai credibila, astazi vom avea placerea sau neplacerea de a privi scrisoarea unui indragostit catre persoana iubita.

Voi initia, mai intai, daca cititorul binevoieste sa-mi permita, o scurta analiza a textului pe care urmeaza sa-l lecturam. Dupa cum mentionasem anterior, ilogica ratiunii, anume logica iubirii, are anumite etape ce se pot expune in diferite ordini, in functie de sufletul “exponent”. In aceasta scrisoare anonima vom avea, mai intai, etapa derutarii, a delirului, a furiei, a nedreptatii, a nestiintei. O etapa haotica de dinainte de suferinta asumata a nereusitei sau a drumului spre o reusita necunoscuta din cadrul dragostei. Prima etapa a dragostei poate parea, desigur, si ultima, poate crea anumite considerente ce-au sa para ucigase pentru cel ce are neplacerea sa o resimta. Acest haos se transforma, cu toate acestea, incet si “blajin”, intr-o disperare resemnata ce tinde spre o prefacuta resemnare “absoluta”, o intelepciune a indragostitului de a spune “Oricum! Nu eu sunt promisul!”. Ajungem la a doua etapa.

A doua etapa implica atat respectiva intelepciune a presupusei batraneti din cadrul sinelui, cat si prezicerea viitorului celui iubit cu o nepasare nenorocita fata de sine. Un complex creat in mod subconstient spre a furniza o proiectie a dorintei de viitor a propriului sine spre sinele iubit. Se poate observa o inmanare a vietii celui indragostit catre cel iubit prin expresii ciufulite, neintelese si, deseori, neapreciate. Aceasta etapa trece, de obicei, in nefiinta fara sa fi incantat urechile celui iubit, ajungand direct la etapa a treia din procesul dragostei.

A treia etapa este una a sperantei oarbe, a unui imbold profund de curaj si de reusita. Din acest punct exista doua posibilitati, prima impune repetarea acestor etape pana la epuizare, astfel pana la nereusita, ajungand in mod fortat la logica ratiunii sau la o imposbilitate spre logica, de orice tip. A doua posibilitate este constituita din reusita insasi ce ne duce, iarasi, spre o consolidare a logicii ratiunii datorita incheierii, in mod treptat, a situatiei indragostitului.

Ne confruntam, prin dragoste, cu unul dintre cele mai importante fenomene complet ilogice, din punct de vedere rational, ale mintii. Acest straniu fenomen ne duce, in chip ireprosabil, ori spre ratiune ori spre o decadere completa a psihicului uman, devenind incapabili de ratiune! Asadar, pentru a ne confrunta si cu aceasta marturie indirecta a indragostitului, va invit cu nestapanit drag la urmatoarea scurta lectura:

Scrisoare adresata

De altfel, de ce ma frustrezi atat? De ce nu-ti suport dreptatea? Nu ma astern in ea, disper! Disper! Gandurile celor de dinaintea mea se inhama si fug. Ma lasa pe mine… singur… cu tine. Absurd, stralucire draga a sufletului meu, absurd ca nu ma iubesti, absurd cum ma indragesti foarte… Iti zambesc profund de onest, nectarul destinului meu, la ireprosabila ta indepartare, hotarata, de mine… Iar apoi, iti ranjesc arogant, mierea auzului meu, cand ma saruti scurt si dragastos! De ce?! Caci asta e ipocrizie! Uite, eu, eu sunt indignat! Intr-adevar, tocmai asa, caci eu, eu -chiar eu!- Te acuz! Te acuz pe tine si, mai mult de atat, iti preiau vina! De altfel… de altfel sunt indispus sa recunosc ca n-a fost niciodata acolo… Sunt nespus de presarat cu agonia idealizarilor mele! Indepartarea ta le pune capat la toate, dragostea stelelor mele! Le pune capat si refuz, intr-adevar, refuz tot si eu! Cum de altfel o faci si tu, da, da, o faci! Ai infaptuit acest final de schimb de sentimente, asadar, intr-o viscerala incercare de a ma asemui cu tine, fiinta nestiiri mele, voi infaptui si eu! Ne-am refuzat si astept sa ma refuzi inca o data, cand ne vom intalni ultima oara, cand vom atipi ultima oara, cand ne vom saruta ultima oara, cand vom vorbi ultima oara, cand ne vom imbratisa ultima oara, cand vom plange si rade ultima oara… Cand te voi mai vedea? Te rog… starpeste-ti refuzul…

Doresc… doresc doar sa te vad, sa-ti sarut distant spranceana. Iara tu poti pleca… poti continua pe orice drum alegi. Eu, eu sunt de acord. Da, da, sunt de acord, du-te! Du-te mai repede chiar, intarzii. Pleaca, pleaca, caci n-ar’ sa-ti fie bine atlfel, fa orice sa-ti fie bine, indreapta-te, doar, spre el sau spre ea. Urmatoarea data cand ai sa gasesti scump amor, tu il vei gasi pe el, iar el pe tine… Iar eu voi ramane pierdut! Nu te teme, insa! Nu te teme, vai, absurd! Absurd, sa nu te temi! Da-mi ascultare cand iti spun, bezna mintii imi reda ragaz de imputernicire, pot umbla prin propria-mi nemernicie, fii fara frica! Sa nu te sfiesti, nu iti voi cere nimic… Ma voi descurca, iar ipohondria neputintei pana la urma dispare… Sunt bolnav, dar voi fi bine, cat timp nu iti voi cere nimic… nimic si nimic, dar absolut… si mai ales…. nimic si nimic!

Iata, in ultima reculegere de ganduri, imi esti din ce in ce mai curioasa, frumoasa mea… Te iubesc! Te iubesc iarasi si iarasi, sa tii minte… afurisire! Iti impartasesc o dragoste neincetata, al dracu, sa tii minte! Iara, intr-o nemernica amnezie, rau sa-mi fie mie, croit iti va fi drum spre-a tine minte, iubite-as sa te iubesc, lumina zilelor mele…