Presul sub care mi-am ascuns regretele sta uneori umflat ca un mic deal. Nu e sesizabil. Nu e deranjant. Nu e… pana cand il privesc de sus in jos, atunci cand stau deasupra lui. Ma intrebam daca unii oameni nu au regrete. Si mi-am dat seama ca fara sa zdrobesti unele lucruri ca sa le asezi intr-o forma pe care o ungi cu lac la sfarsit… nu ai podele solide. Regret uneori timpul… pe care nu l-am investit destul de bine. Regret alteori ca nu am dat atentie destula unor situatii care meritau. Dar dupa ce mi-am adunat regretele si le-am inchegat sa fie niste stalpi solizi, am reusit sa pictez cele mai frumoase detalii pe toti peretii casei mele. Am invatat cum sa nu am dubluri in regrete. Si asta e ceea ce imi doresc sa fac in continuare.
Comments
Loading…